Botoșaniul se numără printre județele în care agricultura contribuie cel mai mult la formarea „Produsului Intern Brut (PIB)” local. Producțiile obținute în acest an la cereale confirmă acest lucru, chiar dacă sunt ușor mai scăzute decât cele obținute anul trecut, din cauza condițiilor meteo.
Astfel, la cultura de orz, producția medie obținută în 2019 pe cele 1.300 de hectare cultivate a fost de 3.800 de kilograme la hectar, cu vârfuri de peste 6.200 de kilograme, mai mari decât media națională, în anumite exploatații. Media națională, comunicată public, s-a situat în jurul a 5.000 de kilograme pe hectar, cele mai bune producţii înregistrându-se în judeţele Giurgiu, peste 6.400 kg/ha, Brăila – 5.870 kg/ha şi Satu-Mare – 5.800 kg/ha.
Aceeași situație s-a înregistrat și la orzoaică. În județ s-au cultivat 400 de hectare de orzoaică de toamnă și o mie de hectare de orzoaică de primăvară. De pe aceste suprafețe s-au recoltat în medie 3.800 de kilograme la hectare, cu vârfuri de cultură de peste 4.800. „La orzoaica de primăvara s-a obţinut o producţie superioară faţă de anul trecut, atât la medie, cât şi pe total”, a declarat directorul Direcției Agricole a Județului (DAJ) Botoșani, Cristian Delibaș. Media națională la hectar la cultura de orzoaică este de 4.500 de kilograme.
O altă plantă importantă aflată în cultura județului este cea de ovăz. În sezonul care tocmai s-a încheiat, de pe cele 3.800 de hectare cultivate s-au recoltat în medie, pe hectar, câte 2.100 de kilograme, cu producții de top de peste 3.500 de kilograme.
„Producțiile sunt bune. Problema agricultorilor botoșăneni este prețul pe care-l obțin pe kilogram, undeva în jurul la 0,5 lei pe kilogram. Chiar dacă la prima vedere pare un preț OK, dacă mai scădem și transportul pe care trebuie să-l suporte tot ei, vedem că lucrurile sunt într-un echilibru precar”, a mai declarat șeful agriculturii botoșănene.
Producții ceva mai mari s-au obţinut la secară, unde media recoltată pe hectar a fost de 4.100 de kilograme, cu vârfuri de aproximativ 5.500 de kilograme. Aceasta cultură însă nu ocupă suprafețe foarte mari în județ, doar vreo 400 de hectare, deși prețul pe kilogram obținut de agricultori este mai mare, aproximativ 0,6 lei pe kilogram. „Deși este cea de a doua cereală panificabilă după grâu, secara se cultivă în zonele mai puţin favorabile grâului, adică soluri acide sau nisipoase și în special într-o climă rece şi umedă. Nu prea e cazul la noi în județ și de aceea nu este atât de răspândită în cultură”, a explicat Cristian Delibaș.
O cultură introdusă relativ recent în județ, acum 10 ani, este cea de triticale. Triticalele sunt un hibrid între secară și grâu și au un potențial ridicat de producție de boabe, fiind folosite în furajarea animalelor. De pe cele 400 de hectare cultivate, s-au recoltat, în medie, câte 4.100 de kilograme la hectar, cu vârfuri de producție în anumite ferme de 5.500 de kilograme.
Producții peste media anilor trecuți s-au obținut la mazăre. De fapt producția medie la hectar obținută în județ, 2.200 de kilograme, este foarte apropiată de media națională, 2.300 de kilograme, care a fost cu aproape 60% mai mare decât cea de anul trecut.
„Suntem la finalul campaniei agricole de toamnă, iar datele privind producțiile le vom cunoaște cu exactitate după ce vor fi centralizate”, a conchis Cristian Delibaș.