Iarna bate la ușă, dar la Botoșani nu sunt semnate contractele de deszăpezire pentru drumurile naționale, care străbat județul pe o lungime de 398 de kilometri.
Licitația, desfășurată cu un singur ofertant, Florconstruct Suceava, s-a finalizat de mai bine de o lună, dar contractul nu a fost semnat pentru că Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, nu a primit credite bugetare pentru susținerea contractului din partea Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Surse din cadrul companiei afirmă că nu sunt banii, credite bugetare, pentru contractele de deszăpezire aferente bazelor Botoșani și Suceava.
La ultimul Colegiu Prefectural, la sfârșitul lunii octombrie, prefectul Dan Șlincu atrăgea atenția reprezentantului Secției Drumuri Naționale (SDN) Botoșani, Viorel Zacrețchi, că SDN-ul nu are încă semnat contractul cu firma suceveană. Atunci, Dan Șlincu susținea că șeful CNAIR, Florin Scarlat, și cel al DRDP Iași, Ovidiu Laicu, i-au promis că, până pe 5 noiembrie, va fi semnat contractul de deszăpezire. Au trecut de la acel termen limită 10 zile și contractul nu a fost semnat. Reprezentanții DRDP și cei ai CNAIR nu au putut fi contactați, iar prefectul Dan Șlincu a recunoscut că a informat noul guvern despre situația de la nivelul județului. „Am cerut o explicației DRDP Iași de ce până în acest moment nu este semnat contractul de deszăpezire. Am fost informat că procedura de achiziții a fost finalizată, este stabilit și executantul serviciului de deszăpezire, dar nu a fost semnat, până în acest moment contractul de deszăpezire, din cauza unor probleme financiare apărute la nivelul direcției. Voi informa Ministerul de Interne și cel al Transporturilor despre situația de la nivelul județului”, a declarat prefectul Șlincu.
Acesta susține că are asigurări că, în caz de zăpadă, SDN va acționa cu utilajele proprii. Este vorba de 18 utilaje cu lamă și sărăriță și patru autofreze trimise la Botoșani de DRDP Iași. De asemenea, SDN Botoșani mai are în dotare și patru UNIMOG. Cele 25 de utilaje sunt însă insuficiente pentru a asigura o deszăpezire eficientă și imediată a județului.
Drumurile județene care fac legătura cu Iași și Suceava, trecute în plan secund
La nivelul drumurilor județene situația s-a rezolvat, fiind semnate noi contracte cu Big Conf pentru zona Botoșani și Săveni, Mineral Com Odoreu (Satu Mare), pentru Dorohoi – firmă susținută de Big Conf – și Cornell’s Floor pe zona Trușești. „S-a dat ordinul de aprovizionare cu material antiderapant. Avem și noi stocuri la Drumuri și intervenim și noi când este cazul. Sunt zone unde cantonierii noștri patrulează toată noaptea și eventual anunță firmele care asigură deszăpăzire”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean (CJ), Dorin Birta.
Problema apare însă în cazul legăturii cu Suceava și Iași, deoarece sectoare importante, precum Joldești – Tudora – limita județului Suceava, folosit cu precădere de botoșăneni după reabilitarea atunci când merg spre București sau spre sudul țării, Flămânzi – Prăjeni – Plugari, alternativa mai scurtă și reabilitată în proporție de 75%, a drumului spre Iași, au fost incluse la nivelul doi de „viabilitate în timpul iernii 2019-2020”, ceea nu se va interveni imediat pentru deszăpezire, ci abia după ce se va rezolva intervenția pe drumurile de nivelul 1, care sunt cinci sectoare ce totalizează aproximativ 90 de kilometri. Astfel, există riscul ca județul să rămână izolat în cazul unor căderi masive de zăpadă.
Constantin Conțac a renunțat la deszăpezire
Deszăpezirea județului Botoșani și a județului Suceava a fost scoasă la licitație după ce Constantin Conțac a denunțat acordul cadru multianual pe care-l avea cu DRDP Iași. Valoarea serviciului este de aproximativ cinci milioane de lei pentru fiecare județ.
Florconstruct Suceava este administrată de Vasile Florea, care este considerat omul de casă al primarului sucevean Ioan Lungu, fiind cea care asigură lucrările de întreținere a străzilor și salubrizarea municipiului. În 2016, cele mai multe contracte pe patru ani pentru întreținerea drumurilor naționale pe timp de iarnă în regiunea Moldova, patru din nouă, au fost obținute tot de Florconstruct, singură sau în diverse asocieri. Este vorba de: lotul 1 – Secția Drumuri Naționale (SDN) Bacău, câștigat în asociere cu Rad Trans și Trans Carpat; lotul 4 – SDN Câmpulung Moldovenesc obținut în asociere cu Calcarul Pojorâta; lotul 5 – SDN Focșani; lotul 8 – SDN Piatra Neamț, adjudecat în asociere cu Rad Trans. Judecând după numărul mare de contracte pe care le obține, putem spune că este una dintre firmele preferate ale conducerii DRDP Iași, care îi atribuie lucrări pe bandă rulantă.