Un dorohoian care s-a bătut cu poliţiştii a scăpat doar cu o amendă penală. Acuzat de ultraj şi trimis în judecată, Cristian D. a recunoscut totul şi a beneficiat de clemenţa magistraţilor. Instanţa l-a obligat la plata unei amenzi penale de 7.600 de lei, sumă care dacă nu va fi achitată se va transforma în zile de puşcărie. Sentinţa a rămas definitivă.
În vârstă de 27 de ani, tânărul, care este tehnician silvic, a chefuit, cu mai mulţi prieteni, în noaptea de 6 spre 7 octombrie 2017 în clubul Vibes din zona autogării din Dorohoi, iar la plecare au urcat într-un BMW, au pornit muzica la maxim, iar Cristian D. a scos capul pe geamul de la o portieră şi a început să facă gălăgie. Aflat în patrulare, un echipaj de la Ordine publică, format dintr-un poliţist şi un jandarm, s-a intersectat cu ei, după care a plecat în urmărirea BMW-ului, petrecăreţii fiind reperaţi în dreptul unui magazin din centrul municipiului Dorohoi.
Poliţistul a oprit mai întâi autospeciala în dreptul acestora şi le-a cerut să înceteze, însă dorohoianul a replicat imediat. Atunci membrii patrulei de ordine publică s-au hotărât să-l legitimeze, însă tânărul a devenit extrem de agresiv verbal, înjurând forţele de ordine, iar când poliţistul a încercat să se apropie de el, individul s-a îndepărtat şi a continuat cu insultele. Prin urmare, cei din echipaj au încercat să-l imobilizeze, dar tânărul a opus rezistenţă. Atunci agentul a folosit de două ori spray-ul lacrimogen, dar cu toate acestea tânărul a continuat scandalul.
Într-un final, Cristian D. a fost încătuşat şi băgat în maşina poliţiei, fiind solicitat sprijin din partea unui alt echipaj, dar individul i-a lovit cu picioarele pe cei din forţele de ordine, ameninţându-i – „Ne întâlnim în timpul liber, îţi sparg ochelarii, te îngrop” – ameninţări care au continuat şi la sediul Poliţiei Dorohoi. În urma agresiunii, uniformele celor din echipaj au fost deteriorate, iar unul dintre agenţi a suferit leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Fapte recunoscute în anchetă
Când a realizat ce a făcut, tânărul a încercat să dreagă busuiocul şi a recunoscut totul în anchetă, regretând cele întâmplate. Ba mai mult, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, care a fost respins însă de magistraţi. Prin urmare, Cristian D. a fost trimis în judecată pentru ultraj şi condamnat la plata unei amenzi. Asta deşi el mai avea o agresiune la activ, fiind condamnat tot la plata unei amenzi penale pentru loviri şi alte violenţe.