marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTMinistru Vela cere polițiștilor să nu mai stea la pândă, ci să...

Ministru Vela cere polițiștilor să nu mai stea la pândă, ci să lupte cu infractorii (video)

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat joi, 7 noiembrie, într-o videoconferinţă cu prefecţii, că ministerul va fi depolitizat, iar cei care fac parte din sistem trebuie să nu se simtă legaţi de vreo influenţă din partea unor terţe persoane.

Vă garantez că acest minister va fi depolitizat. Cei care sunteţi acum în direct cu mine, din judeţe, din aparatul central, consideraţi că acum, înainte de alegerile care au loc peste câteva zile, sunteţi dezlegaţi de orice promisiune, orice obligaţie, orice îndatorire faţă de politiceni, faţă de partide, faţă de cunoştinţe, care v-au susţinut şi v-au promovat în unele funcţii de răspundere la nivel judeţean”, a spus Vela, în videoconferinţa cu prefecţii pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor prezidenţiale.

El le-a cerut angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să nu accepte nicio ameninţare sau încercare de influenţare în cadrul procesului electoral, iar dacă acest lucru se întâmplă să anunţe imediat aceste lucruri. „Sunteţi în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, sunteţi oameni de carieră, comandanţii dumneavoastră sunt aici, cu mine, la această masă, vă subordonaţi direct lor şi în mine aveţi un aliat. Am cunoscut situaţii, chiar le-am reclamat, în care anumiţi poliţişti nu erau chiar corecţi, că le era jenă de domnul deputat, de domnul senator, de domnul primar, mai închideau ochii la secţia de votare, când intră, cine, cum intră un alegător… Sunteţi poliţia naţională. Vă dezleg de orice obligaţie. Respectăm împreună legea şi aşa va fi”, a afirmat Vela.

Ministrul le-a cerut subordonaților să „declare război infractorilor”, război care va fi câştigat, spune el, în urma cooperării dintre instituţii. „Atunci când se comite o infracţiune, o răpire, infractorii, reţelele de trafic de droguri, de trafic de persoane nu aleg între copiii poliţiştilor sau copiii dascălilor, între familiile medicilor sau cele ale celor din mediul privat, între bătrâni şi tineri, între bărbaţi şi femei. Necazurile şi infracţiunile ne afectează pe toţi, indiferent de vârstă, de profesie, de judeţ, de moment şi de acele decizii pe care nu le putem controla venite din partea fenomenului, din partea unei situaţii infracţionale care este pe zi ce trece tot mai dezvoltată şi amplificată, nu doar la nivelul României. Aşadar, vă rog, dragi colegi din prefecturi,… să facem o echipă, să declarăm război infractorilor, un război pe care îl vom câştiga împreună”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

El a transmis Poliţiei Rutiere să nu se mai ascundă pentru a prinde şoferi şi pietoni ci să acţioneze la vedere pentru prevenirea contravenţiilor. „Rog Poliţia Rutieră să nu se mai ascundă pentru a prinde şoferi, pietoni, să fie la vedere, oamenii să ne vadă acolo în teren prezenţi, să prevenim contravenţiile, nu să acţionăm după ce ele au avut loc şi cel mai grav dacă au avut loc, au avut şi consecinţe dramatice”, a explicat ministrul de Interne.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
3 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...