spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTDescinderi la traficanții de țigări. Suspecții duși la DIICOT Iași

Descinderi la traficanții de țigări. Suspecții duși la DIICOT Iași

La această oră, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași, împreună cu procurori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iaşi, efectuează 36 de percheziții domiciliare în județele Iași, Suceava și Botoșani. Potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, acțiunea vizează probarea activității infracționale a unui grup organizat, specializat în contrabandă cu țigarete.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna ianuarie 2019, a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membrii au acționat, în mod coordonat, în ceea ce privește achiziționarea din Republica Moldova și Ucraina a unor cantități importante de țigarete provenind din contrabandă, pe care le-au depozitat și comercializat către diverși cumpărători, în principal pe raza judeţului Iași. Ca mod de operare s-a reținut faptul că, după primirea și depozitarea țigaretelor de contrabandă, liderul grupului infracțional proceda la distribuirea acestora către ceilalți membrii și la colectarea banilor rezultați din valorificarea țigaretelor. De asemenea, liderul grupării indica prețul minim de distribuire a țigaretelor către ceilalți membrii, care la rândul lor adăugau propriile procente la prețul de vânzare către cumpărători”, susțin procurorii DIICOT.

Potrivit acelorași surse, polițiștii vor pune în aplicare 25 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, pentru audieri și luarea măsurilor legale ce se impun. Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și de sprijinul jandarmilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...