Ineficiența aparatului de specialitate al Consiliului Județean (CJ) Botoșani se vede și în contul de execuție bugetară la nouă luni.
Potrivit proiectului depus și aprobat în ultima ședință de CJ, județul Botoșani a atras doar 1,32% din banii pe care i-a avut la dispoziție prin proiectele pe care le-a accesat. În termeni nominali este vorba de 375 de mii de lei, adică mai puțin de 80 de mii de euro. Cea mai mare problemă este la capitolul Fondul European de Dezvoltare Regională, unde CJ a atras fabuloasa sumă de 247 de mii de lei (adică 50 de mii de euro), reprezentând 0,95% din fondurile aflate la dispoziție.
„La partea de dezvoltare, lucrurile stau de-a dreptul catastrofal. Suntem la partea de dezvoltare undeva la…, la 30 septembrie gradul de realizare este undeva sub 20%. Și am să vă dau doar câteva exemple: trebuia să primim sume de la Uniunea Europeană, deci vorbim de fonduri nerambursabile, și realizăm doar 0,95%, adică sub 1%, sau la PNDL realizăm 28%”, a declarat consilierul județean liberal, Gheorghe Sorescu, care a atras atenția că județul Botoșani, cu astfel de „performanțe” este pe calea dispariţiei: „Partea de dezvoltare este esențială pentru județul Botoșani. Am să insist foarte mult pe partea de dezvoltare ca și o chestiune de existență în ultimă instanță a județului Botoșani. Să nu ne mirăm că Botoșaniul, de fiecare dată…, mai sunt două; Vaslui și Telormanul, dar Teleormanul cred că va rămâne, dar Vasluiul e pe aproape de noi… Cu absorbție 0 la fondurile europene și cu 20% realizare la Programul de Dezvoltare, nici nu ne putem aștepta la altceva”.
Drumul strategic, „marea investiție”
Dezastrul din contul de dezvoltare al CJ-ului vine din nerealizarea drumului strategic, acesta fiind în proporție covârșitoare finanțat din banii europeni, lucru subliniat în ședința de CJ de către vicepreședintele Dorin Birta. „Suma cea mai mare care este prinsă în această execuție se referă la drumul strategic. Știți prea bine, cu toți știm etapele care au fost la drumul strategic. Știm în ce punct ne aflăm, suntem în procedură de licitație. Nu aveam cum să decontăm sume mai mari la acest drum”, a declarat vicepreședintele CJ.
De eșecul acestui proiect se fac cu toții vinovați, pentru că strategia greșită a licitației a făcut ca CJ Botoșani să nu aibă în prezent constructor pentru acest drum vital din sudul județului și să-l scoată pentru a treia oară la licitație. Ofertele se pot depune până pe 21 noiembrie ora 15:00, iar dacă totul va fi în regulă, câștigătorul licitației va fi anunțat pe 21 martie 2020, la ora 18:00. Cea de a treia scoatere la licitație s-a făcut după o nouă actualizare a prețurilor. Astfel, prețul oferit constructorilor urcă la peste 292 de milioane de lei fără TVA, adică 61,5 de milioane euro, aproximativ 610.000 euro pe kilometru. La primele două licitații, valorile au fost de 254 milioane de lei fără TVA, aproximativ 55 de milioane de euro, respectiv 272 de milioane de lei, fără TVA, aproximativ 57 de milioane de euro.
Drumul strategic trebuie terminat până în octombrie 2023 pentru a nu se pierde finanțarea europeană de 75 de milioane de euro.