Zeci de botoșăneni au participat astăzi la ceremoniile militare organizate în municipiu cu ocazia Zilei Armatei României.
Festivitățile au debutat dimineață la statuia generalului Gheorghe Avramescu din piața cu același nume aflată în spatele Administrației Județene a Finanțelor Publice. Aici, reprezentanții Garnizoanei Militare Botoșani și ai asociațiilor de veterani au depus coroane de flori în semn de recunoștință față de înaltul ofițer născut în Botoșani, care și-a pierdut viața în toamna lui 1945, în timpul ultimelor confruntări pentru eliberarea teritoriului românesc.
Ceremoniile au continuat mai apoi la Monumentul Eroilor din cel de al Doilea Război Mondial aflat în intersecția străzilor Calea Națională și Cuza Vodă. După scurte alocuțiuni rostite de oficialitățile locale și oficierea unui serviciu religios, au fost depuse mai multe coroane şi jerbe de flori, în acordurile „Imnului Eroilor”. Printre cei care au ținut să-i cinstească pe militarii botoșăneni, care s-au jertfit pentru țară, s-au aflat și câțiva elevi ai Liceului „Alexandru cel Bun” din municipiu.
Festivitățile au luat sfârșit cu defilarea gărzii de onoare, sub drapelul de luptă al Batalionului de artilerie 335 „Alexandru cel Bun” Botoșani.