Nici măcar vizita Ministrului Sănătăţii la Botoşani nu pare să rezolve criza de medici de la Săveni. Secţia exterioară a Sptalului Judeţean este în continuare fără medici dimineaţa, când toţi pacienţii sunt trimişi cu ambulanţa la Botoşani, ceea ce supraaglomerează şi UPU şi Ambulanţa, iar nimeni nu are o soluţie pentru mii de oameni.
Ministrul Sorina Pintea, a declarat marți, la Botoșani, că are cunoștință despre criza de medici cu care se confruntă Spitalul Județean și că atragerea acestora ține de managementul fiecărei unități sanitare, dar şi de dorinţa medicilor. „Ni s-a adus la cunoștință că este lipsă de personal. Asta ține de managementul fiecărei unități sanitare în parte. Politica de resurse umane face managemntul. Au absolvit anul acestsa 3.900 de rezidenți, care vor da în curând examenul de specialitate. Pe de altă parte, avem excedent în centrele universitare și deficit în aceste zone. Până la urmă este modalitatea de a atrage. Există, desigur, multe criterii. Mulți dintre viitorii medici ne-au spus că dacă fac rezidențiatul într-un centru universitar și-ar dori să rămână acolo. Dar cred că nu e corect. Atunci când îți alegi această profesie ți-o alegi pentru toți pacienții potențiali pe care îi poate avea o țară”, a precizat Sorina Pintea.
Pintea susține că mulți dintre viitorii medici preferă să facă rezidențiatul în centre universitare și să rămână acolo, de aici și deficitul de medici din multe zone ale țării. Ministrul interimar al Sănătății a mai spus că trebuie să mai există o dorință și o voință a celor care și-au ales această meserie de a profesa și în zone precum Botoșaniul. „Medicina este o profesie liberală. Până la urmă depinde de fiecare ce-și dorește să facă. Spitalul oferă condiții, are multe proiecte în derulare, lucrurile se mișcă. Sunt salarii corespunzătoare, dotare cu aparatură medicală avem, bani pentru programe încep să vină, autoritățile locale se implică. Eu cred că trebuie dorință și voință din partea celor care și-au ales această profesie”, a mai spus Pintea.