sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăLocal BTPescari lăsați fără capturi de jandarmii botoșăneni

Pescari lăsați fără capturi de jandarmii botoșăneni

Verificările efectuate de jandarmii botoșăneni în habitatele piscicole naturale din județ, la sfârșitul săptămânii trecute, s-au soldat cu 18 sancțiuni în valoare totală de 2.850 de lei. Acțiunea a fost organizată în cooperare cu reprezentanții Comisariatului Județean Botoșani al Gărzii de Mediu, iar sancțiunile au fost aplicate pentru lipsa permisului de pescuit valabil și reținerea peștilor capturați sub dimensiunile legale. „Reamintim faptul că pescuitul recreativ al oricăror specii de pești și alte viețuitoare acvatice, sub dimensiunile legale, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 la 600 de lei, la fel ca și lipsa unui permis de pescuit valabil, iar cantitatea maximă de pește ce poate fi reținută zilnic de către un pescar sportiv este de maxim 5 kilograme”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Reglementările legale prevăd și numărul de unelte de pescuit ce pot fi folosite de către un pescar, respectiv maxim patru undițe sau patru lansete cu câte două cârlige fiecare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
63 %
6.5kmh
100 %
S
11 °
D
6 °
lun
8 °
mar
3 °
mie
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai bine ce s-a eliberat terenul că au și început oamenii să facă o cărare spre palatul de justiție, în căutarea dreptății.

EDITORIAL

Zilele trecute un românaș și-a trăit din plin cele câteva minute de celebritate, dar, având în vedere „realizarea” ce și-a adăugat-o în portofoliu, e...

EPIGRAMA ZILEI

N-ai nici tu nici împăratul Bani să-mi cumpere băiatul, Mergi cu lupu-n codrul des Și-ncearcă prin ... P.O.S. -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...