Precum în toate celelalte târguri moldoveneşti, conducerea locală era exercitată de către şoltuz şi pârgari care, spre deosebire de dregătorii şi slujbaşii domniei, erau aleşi de comunitatea locală, la anumite intervale de timp, dintre cei mai de seamă târgoveţi. Fiind aleşi şi nu numiţi, ei se bucurau, cu atât mai mult, de stima şi încrederea obştii, pe care o reprezentau faţă de domnie, de reprezentanţii acesteia din târg, din ţinut sau din sfatul domnesc, dar şi în relaţiile cu alte oraşe din Moldova sau din afara hotarelor acesteia.
Un alt criteriu în alegerea şoltuzului, pe lângă cel al „vredniciei” acestuia şi imaginii sale în rândul conlocuitorilor era, în egală măsură, etnic şi religios. Botoşanii fiind un oraş în care exista, din timpuri foarte vechi, o importantă comunitate armeană, beneficiară în mai multe rânduri a unor privilegii domneşti, era natural ca aceşti locuitori, ce dispuneau şi de o însemnată putere economică, să aibă organele lor proprii de conducere, cunoscătoare ale tradiţiilor specifice etniei şi capabile, prin autoritatea pe care le-o confereau funcţia, dar şi prestigiul, să armonizeze interesele celor pe care îi reprezentau cu interesele etniei majoritare, cu legea ţării şi voinţa domnului.
Documentele nu pomenesc modalitatea de desemnare a şoltuzului şi pârgarilor, dar prin analogie cu situaţia existentă în alte oraşe din spaţiul românesc bănuim că în târg exista un sfat (consiliu) lărgit, din care făceau parte delegaţi ai categoriilor reprezentative ale târgului şi care avea rolul decizional în alegerea obştii. O asemenea instituţie numită „centumvirat”, exista în oraşele săseşti ardelene; acest consiliu mai larg, format din o sută de bărbaţi, era atestat în 1458 la Cluj, iar din 1495 la Sibiu, Braşov şi în alte centre urbane.
Un document de la Constantin Movilă voievod, din 30 noiembrie 1610, sugerează, de altfel, existenţa acestui consiliu orăşenesc mai amplu. La acea dată, Eremia, fost postelnic, aducea în faţa domnului o carte de mărturie de la vornicii de Botoşani, de la şoltuz şi cei 12 pârgari şi „de la toţi orăşanii din târgul Botoşani”.
Un asemenea sfat lărgit nu era o instituţie permanentă, pentru că altminteri ar fi fost pomenit în documente cu un termen anume, consacrat, pentru toate oraşele moldoveneşti. Era convocat în anumite situaţii, rolul său funcţional fiind acela de a intermedia legăturile administrative şi economice, în primul rând, dintre consiliul mai mic, format din şoltuz şi pârgari şi restul comunităţii, în situaţii precum repartizarea dărilor din târg pe sistemul cislei, repartizarea loturilor de pământ arabil din hotarul târgului, aplanarea unor conflicte dintre categorii sociale, profesionale sau dintre persoane ori familii de etnii diferite, stabilirea persoanelor de sex bărbătesc apte pentru a lupta în cadrul steagului din târg, în eventualitatea unei solicitări domneşti etc.
Din acest sfat lărgit, în care erau reprezentate stări sociale, profesii, etnii şi religii, făceau parte, în primul rând, negustori şi meşteşugari, apoi oameni ai bisericii, cultivatori liberi etc., principalele criterii fiind cele ale reprezentativităţii şi rezidenţei permanente în târg. Credem că în Botoşani, în ciuda diversităţii etnice şi confesionale, nu existau asemenea sfaturi lărgite pentru fiecare dintre aceste etnii sau confesiuni (români, armeni, de prin secolul al XVII-lea greci, iar din cel următor evrei), în schimb reprezentanţi ai lor se regăseau între cei 12 pârgari, iar, în cazul armenilor, aceştia aveau dreptul şi la un şoltuz propriu.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
