marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTEdilii fac economii la iluminatul public (video)

Edilii fac economii la iluminatul public (video)

Edilii botoşăneni fac economii. De asta s-au convins în ultima perioadă mulţi botoşăneni , care sunt nemulţumiţi că becurile stradale sunt stinse dimineaţa, înainte ca ziua să-şi intre în drepturi. „Cred că au început să facă economii. Eu sunt taximetrist şi am mari probleme dimineaţa, deoarece becurile se sting înainte de a se face ziua. Dacă, ferească Dumnezeu, dau peste o femeie, că ele sunt cele mai multe care merg la muncă, cine plăteşte, eu sau Primăria? Nu este normal să se facă economii la iluminatul public deoarece este vorba despre siguranţa cetăţeanului. Domnii de la Primărie se mai gândesc la noi, sau doar la salariile lor? Mi s-a explicat că sunt ceasuri astronomice, dar cred că sunt reglate de oameni, nu se poate să fie stinse becurile când încă este întuneric” a declarat un taximetrist.

Cele sesizate de taximetristul botoşănean se confirmă. În această dimineaţă, la ora 7.00, becurile stradale au fost stinse, deşi întunericul încă persista.

mde

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
3 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...