spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeLocal BTMultiplă sărbătoare în comunitatea catolică botoșăneană

Multiplă sărbătoare în comunitatea catolică botoșăneană

Miercuri, 16 octombrie, începând cu ora 18.00, întreaga comunitate a Parohiei Romano-Catolice ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Botoșani s-a adunat în bucurie alături de surorile Institutului ”Fiicele Doamnei Noastre a Milostivirii” la celebrarea unei liturghii de mulțumire într-o zi cu multe semnificații și cel puțin la fel de multe ocazii de sărbătoare a sufletului. Comunitatea a marcat astfel 150 de ani de la deschiderea Casei Clericilor pentru tinerii lipsiți de resurse economice și orientați spre preoție, 70 de ani de la declararea ca Sfântă a fondatoarei, Maria Giuseppa Rossello, 15 ani de prezență activă a Grădiniței Girotondo în Botoșani și totodată 60 și 50 de ani de viață consacrată a Sr. Maria Bianca, respectiv a Sr. Maria Lucia.
De asemenea, în mijlocul comunității a fost prezentă Maica Generală a Institutului – Madre Angela Maria, împreună cu voluntarii din Bolzano. Primele case ale congregaţiei s-au dezvoltat în Italia. La moartea fondatoarei congregaţia avea 65 de case active. Astăzi surorile activează în peste 21 de ţări din Europa, Asia, America Latină şi Africa. Familia Rosselliană cuprinde, pe lângă surori, mai multe ramuri: Preoţii Milostivirii, Asociatele Laice în Apostolatul Milostivirii, Colaboratorii Laici, Agenţi ai Milostivirii. În Dieceza de Iaşi, surorile sunt prezente la Botoşani, punând în practică dorinţa arzătoare a sfintei Maria Giuseppa Rossello: „Dacă aş putea avea braţele atât de lungi încât să îmbrăţişez toată lumea şi să fac bine tuturor!”.
Asociaţia ce stă la bazele Grădiniței Girotondo a fost înfiinţată cu scopul de a oferi asistenţă socială pentru copii preşcolari şi şcolari proveniţi din familii defavorizate social şi material cât şi familiilor acestora, de a promova şi apăra drepturile. Grădinița Girotondo, începându-și activitatea acum 15 ani, și-a deschis porțile pentru copii oferindu-le activități educative, o masă caldă, activități de recreere și de petrecere a timpului liber.
În cadrul sărbătorii comunității catolice botoșănene, Mons. Grigore Duma a subliniat necesitatea prezenței iubirii în cadrul slujirii lui Dumnezeu: ”Sfânta Maria Giuseppa Rossello a îmbrățișat această idee de a iubi și mai ales de a iubi din toată inima, întotdeauna. Ne-a învățat pe noi acest lucru, și continuă să ne învețe! În descrierea vieții ei fiecare clipă este o revărsare de iubire mai ales față de cei marginalizați, de cei săraci.” Momentul cel mai emoționant al serii l-a constituit, desigur, reînnoirea voturilor sorei Maria Bianca și sorei Maria Lucia, în fața superioarei generale, Madre Angela Maria. De asemenea, în cadrul aceleiași celebrări și-au reînnoit promisiunile și doamnele din Familia Rosselliană. Așadar, în tonuri de bucurie, surorile și totodată membrele Familiei Rosselliene au amintit că, dacă vrem să vedem, sunt chiar și printre noi exemple frumoase ale trăirii credinței, modele de urmat în ținerea luminii bunătății veșnic aprinse în noi.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-0.4 ° C
-0.4 °
-0.4 °
86 %
2.7kmh
4 %
Dum
2 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
3 °
joi
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...