Asociația CulturEst organizează simpozionul de istorie recentă pe temele: „Cazul Mugur Călinescu, un elev revoltat în comunism în anii ‘80” și „Închisoarea politică de la Botoșani”. Evenimentul va avea loc în perioada 17-18 octombrie, la Botoșani.
Acest proiect, cofinanţat de municipalitatea botoşăneană, a fost realizat în parteneriat cu Consiliul Național pentru Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), Inspectoratul Şcolar Judeţean, Colegiul „A.T. Laurian”, Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, Colegiul „Mihai Eminescu”, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”.
Invitați speciali vor fi elevi și profesori de la liceele din Botoșani.
„Pentru prima dată, după ’90, apare o cercetare istorică despre închisoarea politică de la Botoșani. Între timp, la Botoșani, au dispărut multele din urmele acestui trecut straniu. Apoi, câțiva istorici, de la Facultatea de istorie București și de la CNSAS, după cercetări în arhivele Securității, pun cazul Mugur Călinescu, într-un context mai larg, al relației Securității cu școala, cu elevii. Vom publica dosarul acestei cercetări istorice, un caz ilustrat în presă, în teatru, în literatură iar mai recent în film”, a declarat Constantin Iftime, preşedintele Asociaţiei CulturEst.
Potrivit acestuia, Asociația CulturEst, care a propus modelul unui muzeu modern, „Muzeul vieții cotidiene în comunism”(www.muvicc.ro), deschide astfel seria unor cercetări de istorie recentă la Botoșani, care vor continua, cu expoziții amenajate la punctul muzeal MuViCC, din centrul istoric al orașului. În acest spațiu, botoșănenii vor putea vedea sinteze de expoziții („O scurtă istorie a comunismului românesc”, „Controlul populației de Securitate” sau „Cazul Mugur Călinescu”), vor putea dialoga pe teme de istorie recentă, vor putea dona obiecte din viața cotidiană în comunism. „Până la urmă, cu sprijinul comunității, sper să putem construi ce ne-am propus, un muzeu modern la Botoșani, de nivel european, pe teme de istorie recente, cu impact educativ, social și turistic”, a mai spus Constantin Iftime.
Programul simpozionului este următorul:
17 octombrie, amfiteatrul Colegiului „A.T.Laurian”
10.00 – 10.30: deschiderea lucrărilor, prezentarea invitaților (Primărie, CNSAS, Inspectoratul județean de învățământ, profesori de istorie de la liceele din Botoșani);
10.30-11.00: cazul Mugur Călinescu, în presă, un reportaj-anchetă, prezentat de Viorel Ilișoi;
11.30 – 12.00: trupele de teatru de la Colegiul „A.T. Laurian”(„Drama Club”) , Colegiul Național „Mihai Eminescu”(„Atelierul de Teatru”), Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” vor citi fragmente din dosarul de la Securitate al lui Mugur Călinescu;
12.00 – 12.40: dosarul de la Securitate al lui Mugur Călinescu, o cercetare istorică recentă; elevii din Botoșani și Securitatea; elevii, familia, școala și Securitatea; Securitatea și controlul populației de la Botoșani; o prezentare a cercetărilor făcute în arhiva Securității, autor – istoricul dr. Alexandru Groza, Facultatea de Istorie, București;
12.40 – 13.00: situația economică în anii ’80 a populației, reflectată în scrisorile trimise de cetățeni către Securitate; o prezentare a cercetărilor în arhiva Securității, a istoricului dr. Liviu Țăranu (CNSAS);
- 00 – 13.20: Securitatea, instrument social al controlului social; studiul de caz, filajul; o sinteză de istorie recentă, prezentată de istoricul dr. Florian Banu (CNSAS);
13.10 – 13.30: Securitatea și instituțiile de învățământ, Securitatea și elevii; o prezentare a cercetărilor în arhiva Securității, de istoricul dr. Luminița Banu (CNSAS).
13.30 – 14.00: vernisajul expozițiilor: „Cazul Mugur Călinescu pe bandă desenată”, „Controlul populației de poliția politică”, o instalație artistică prin care istoria comunismului ajunge în stradă, lucrări realizate de elevii Liceului de Artă „Șt. Luchian”, sub îndrumarea profesorului Ciprian Andrușca;
14.00 – 14.30: trupele de teatru de la cele trei licee din Botoșani vor prezenta dosarul de la Securitate „Panoul” ( „Elevul”); actorii – elevi vor citi fragmente importante, vor reface traseul lozincilor scrise de Mugur Călinescu; realizatorii vor reînvia cadrul scrierii lozincilor și tensiunea urmăririi elevului răzvrătit, de către Miliție, Securitate și organe de partid;
16.00 – 17.00: vizită la punctul muzeal al Muzeului vieții cotidiene în comunism (MuViCC); prezentarea proiectului MuViCC , a expoziției „Cazul Mugur Călinescu” și a expoziției CNSAS „Tehnica din sistemul de control al populației de Securitate”;
17.00 – 18.00: vizită la Muzeul județean de istorie Botoșani și la Casa Memorială „Nicolae Iorga”.
18 octombrie, în Aula Colegiului „A.T. Laurian”
11.00 – 12.00: dezbateri pe tema istoriei comunismului, la care participă elevii de la Colegiul „A.T. Laurian”, Colegiul „Mihai Eminescu” și Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”; periodizare; evoluția politicilor comuniste, atitudini sociale, viață cotidiană;
12.00-12.30: vizionarea expoziției de grafică și fotografie „Istoria comunismului pe scurt”, realizată de elevii de la Liceul de Artă „Șt. Luchian”, Botoșani;
12.30 – 13.10; „Închisoarea politică de la Botoșani”, o sinteză a cercetărilor făcute în arhiva Securității de profesorul drd. Bogdan Caranfilof;
13.10 – 14.00: vizită la Penitenciarul Botoșani.