Peste 2 000 de elevi și adulți din judeţul Botoșani au luat parte la lecţii despre acordarea primului ajutor. Cursurile de prim ajutor au fost predate de către medicii și asistenții UPU–SMURD împreună cu paramedicii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.
Acțiunea, iniţiată de şefii UPU-SMURD şi ISU, are ca scop educarea populaţiei din județul Botoșani în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, în vederea creşterii numărului de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator, şi a fost organizată cu ocazia Zilei Europene a Resuscitării. „Este al doilea an când punctez această zi importantă petru lumea medicală şi îmi pare bine că anul acesta am reuşit să adunăm adolescenţii, care au beneficiat de aceste infirmaţii vitale pentru a creşte rata de supăravieţuire la infarct, pentru a se simţi oameni, pentru a se simţi eroi, pentru a le creşte încrederea în sine şi pentru a ne ajuta şi pe noi când vin în contact cu astfel de cazuri”, a precizat medicul primar în medicina de urgenţă Ramona Elena Guraliuc, coordonator al UPU-SMURD.
Acţiunea a avut loc în săli de sport din Botoşani, Dorohoi, Săveni şi Ştefăneşti, unde s-au adunat epste 2.000 de elevi, cărora li s-a explicat, apoi au exersat pe manechine speciale tehnicile de a reda funcțiile vitale ale organismului.
Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esenţial către inimă şi creier.
Educația privind acordarea primului ajutor ar trebui să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă, deoarece dobândirea tehnicilor de resuscitare sunt esențiale și ele pot face diferența dintre viață și moarte în numeroase situații.