sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăLocal BTBotoşănenii sunt aşteptaţi la Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva"

Botoşănenii sunt aşteptaţi la Biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva”

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din municipiul Botoşani, îşi va serba mâine hramul, alături de alte biserici din judeţ care se află sub ocrotirea Cuvioasei Parascheva.

„Întreaga Moldovă se bucură şi prăznuieşte acum, în ceas de toamnă, pe cea care, de câteva secole, veghează acest pământ şi se roagă pentru fiii acestor locuri înaintea lui Dumnezeu, Preacuvioasa noastră, Maică Parascheva. Este de datoria noastră ca, la acest mare praznic, să aducem prinosul nostru de rugăciune lui Dumnezeu prin cinstirea ce o arătăm sfinţilor Săi. Cu atât mai mult acum, când cinstim şi hramul bisericii <Sfânta Cuvioasă Parascheva> din Botoşani, vă invităm să participaţi împreună cu slujitorii bisericii la slujba Vecerniei Mari cu Litie din data de 13 octombrie 2019, ora 17.00”, a declarat preotul paroh Visarion Vizitiu.

Mâine, începând cu ora 8.00 se va săvârși slujba Utreniei urmată de Sfânta Liturghie.

La această biserică se află un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, Pe 14 februarie 2001, PF Daniel, Patriarhul României, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a oferit în dar bisericii botoşănene acest veșmânt al sfintelor moaște, ca semn de prețuire și binecuvântare a credincioșilor care au deosebită evlavie către ocrotitoarea întregii Moldove.

00:00/01:26
Truvid
auto skip

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
12.8 ° C
13.8 °
12.2 °
41 %
4.7kmh
50 %
S
13 °
D
14 °
lun
17 °
mar
21 °
mie
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Adevărul iese la iveală, cablurile alea de bicicletă sunt mult prea fragile.

EDITORIAL

Poate că cea mai mare realizare a vremurilor pe care le trăim nu este informația ca atare, ci accesibilitatea acesteia. Informație a existat de...

EPIGRAMA ZILEI

Până la nuntă, ia seama, Fetele gătesc ca mama ; După ce nunta e gata, Sunt neveste, beau ca ... tata! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...