Parlamentarii PSD Botoșani au avut implicare maximă în lupta pentru menținere la putere.
Cel mai vizibil a fost deputatul Costel Lupașcu, care a intrat într-un clinci cu fostul său coleg de partid, Victor Ponta, actualmente președintele Pro România. Acesta l-a împins pe Lupașcu, care venise în zona unde stăteau parlamentarii Pro România și i-a reproșat ceva fostului premier. Lupașcu ar fi vrut să-i determine pe parlamentarii Pro România să discute la telefon cu Ionel Arsene, unul dintre baronii PSD care s-au ocupat de vot, lucru afirmat și de Ponta. “În timpul dezbaterii moțiunii un deputat PSD de Botoșani și-a permis să vină la Grupul ProRomânia spunând că Ionel Arsene (n.r. – președintele CJ Neamț) vrea să vorbeascăla telefon cu ei! Este prima dată în istoria Parlamentului când în plenul reunit și în fața presei asist la o tentativă de corupție! Cred că lucrurile au ajuns mult prea departe și trebuie să le oprim AZI!”, a scris Ponta pe Facebook.
Lupașcu dezminte acuzele lui Victor Ponta și susține că cu totul altele ar fi fost intențiile sale, lucru de care s-ar fi lămurit și liderul Pro România. El a pus căderea guvernului pe seama trădărilor din PSD și îi invită pe liberali să preia guvernarea.
Tot pe seama trădărilor a pus picarea guvernului și Marius Budăi, numărul 2 în PSD Botoșani și ministru în Cabinetul Dăncilă: “I-am întrebat pe foștii colegi din PSD, acum în Pro România: Cum e să te aplaude cei din PNL când votezi împotriva fostului tău guvern?”. Acesta a declarat că va asigura interimatul la Ministerul Muncii și că spera ca noul guvern să intre cât mai repede în pâine. “Să vină să facă bugetul, să dea majorările de pensii și de salarii și să nu transforme ziua de astăzi în Joia neagră a economiei românești”, a declarat Budăi.
Tot de “Joia neagră” a vorbit și președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, care în minutele premergătoare anunțării rezultatelor votului asupra moțiunii a mers lângă premierul Viorica Dăncilă. “Moțiunea austerității va rămâne în calendare ca Joia neagră pentru economia și democrația românească. Joia neagră pentru bunăstarea românilor.
PSD a pierdut acum o bătălie politică, dar nu PSD-ul este marele învins. Cei care vor pierde cel mai mult sunt cetățenii României. Începând de azi, intrăm într-o nouă epocă întunecată a austerității”, a declarat Federovici, făcând referire la disponibilizările anunțate de opoziție și la înghețarea majorărilor de salarii și pensii. Aceasta îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că a aruncat țara în criză “lăsând-o fără viziune și program de guvernare, fără guvern stabil, fără buget rectificat, în prag de iarnă și în pline alegeri prezidențiale”.