Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă la Botoșani. Două autoturisme au intrat în coliziune pe drumul național DN 29 care leagă Botoșaniul de Săveni, la ieșirea din Ungureni spre Botoșani.
Unul dintre șoferii mașinilor implicate a rămas încarcerat, la fața locului deplasându-se atât o echipă de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cât și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă.
Conducătorul autoturismului Passat, un tânăr de 20 de ani, circula pe un drum secundar dinspre Dângeni, iar la intersecția cu drumul național, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Opel condus regulamentar. Trei persoane au fost rănite, respectiv șoferii celor două mașini și un pasager. Conducătorul Opel-ului a rămas încarcerat și a fost nevoie de scoaterea acestuia din mașină de către pompieri.