marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTUrmărit național găsit ascuns într-o casă din Curtești

Urmărit național găsit ascuns într-o casă din Curtești

Un botoșănean dat în urmărire națională și căutat de mai bine de trei săptămâni a fost găsit ascuns, într-o casă nelocuită din comuna Curtești. În vârstă de 27 de ani, individul era cercetat pentru tentativă de tâlhărie și se aflase inițial sub control judiciar, dar a încălcat măsurile dispuse de magistrați. Prin urmare, pe 1 septembrie a.c., Judecătoria Botoșani a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Cum tânărul nu a mai fost de găsit, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au solicitat darea lui în urmărire la nivel naţional. Trei săptămâni au încercat polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale să-i dea de urmă, iar investigațiile efectuate au dat rezultat în cursul zilei de ieri. Astfel, exploatând o serie de informații obținute de anchetatori, polițiștii au descins ieri în Curtești și l-au încătușat. Individul își găsise adăpost într-un imobil nelocuit, unde stătea ascuns. Reținut, el a fost escortat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, unde a fost încarcerat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
3 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...