Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, ajunge, la sfârșitul săptămânii, la Botoșani.
Oficialul va avea avea o întâlnire de lucru, iar discuțiile se vor axa pe investițiile teritoriale integrate. „Ne dorim să obținem sumele de la Banca Mondială, astfel încât să realizăm strategia corectă a județului Botoșani și a celorlalte zone din județul Iași și Suceava, iar în sesiunea financiară 2021-2027 să putem să beneficiem de fonduri directe de la comunitatea europeană”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Vizita a fost confirmată și de ministru săptămâna trecută pe când era la Brașov. „Am început la Braşov, vom continua la Botoşani săptămâna viitoare (n.r. – vineri), ne întâlnim cu primarii, cu grupurile de acţiune locală, cu asociaţiile din comunităţi, le explicăm care sunt paşii de parcurs pentru că vorbim de bani pe perioada 2021-2027, despre pregătirea finanţării din viitorul buget european… Am adus echipa ministerului Fondurilor Europene, echipa tehnică, ministerele Dezvoltării, Agriculturii, experţi de la Banca Mondială, cei care pot să le dea toate îndrumările necesare şi pe cei din Delta Dunării, care aplică deja azi acest instrument de finanţare dedicat”, a declarat Mînzatu, vinerea trecută, la Brașov.
României îi va fi alocată în viitorul cadru financiar 2021-2027, 1,1-1,2 miliarde de euro pentru investiții teritoriale integrate. Din acești bani ar putea fi finanţate „filme, drumuri, crearea unor structuri de agrement, poate construcţia unei telegondole, a unui cabinet medical, dar toate ca parte a unei strategii pentru un anumit teritoriu”, sumele care pot fi accesate ridicându-se chiar până la 200-300 milioane de euro pe un proiect.
Proiect cu scandal în CJ
Participarea Consiliului Județean (CJ) Botoșani la „Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară – Dezvoltare Sustenabilă și Integrată în Țara de Sus” a stârnit vii dispute în ultima ședință a CJ, culminând cu amenințări desprinse parcă din filmele cu mafioți între consilierul Nicolae Constantin Pătrăuceanu, vicepreședinte al organizației județene a PSD și apropiat al Doinei Federovici, și vicepreședintele CJ Liviu Toma, tot PSD, dar care la votul final s-a abținut, contribuind astfel la căderea proiectului. Pătrăuceanu i-a transmis lui Toma că ar putea să „nu mai ajungă săptămâna următoare”, dar lucrurile par să se fi temperat acum, proiectul urmând a fi repus pe ordinea de zi a ședinței din această lună.
Proiectul privind înființarea asociației a fost prezentat de senatorul Lucian Trufin și ministrul Marius Budăi la conferința de presă a PSD de la sfârșitul lunii trecute. Cei doi au prezentat asociația ca fiind una menită de a ajuta să se dezvolte „comunitățile rurale și urbanul mic” din Câmpia Moldovei. Aceasta ar urma să fie constituită din CJ Botoșani, municipiile Dorohoi și Pașcani, orașele Săveni, Darabani, Dolhasca și Siret și comunele Vorona și Dumbrăveni. Ea ar urma să funcționeze pe principiul unei zone defavorizate.