luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTColegiul Naţional "Mihai Eminescu" are oaspeţi din străinătate

Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” are oaspeţi din străinătate

În perioada 23-27 septembrie 2019, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoşani este gazda unei activități transnaționale de învățare/predare/formare, în cadrul proiectului « Smart phones for smarter students”. Proiectul, lansat pe 1 septembrie 2018 se va încheia pe 31 august 2020 şi se derulează în cadrul programului Erasmus+, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.

Unitățile de învățământ partenere în proiect sunt: Gymnasium Winsen (Germania, coordonator de proiect), Instituto de Educación Secundaria Playa de Arinaga Aguimes (Spania),  Bundesgymnasium und Bundesrealgymnasium Feldkirch (Austria), Escola Básica e Secondária de Machico (Portugalia) şi Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoşani (România).

Potrivit conducerii colegiului botoşănean, proiectul îşi propune să contribuie la integrarea oportunităţilor oferite de utilizarea telefoanelor mobile în viaţa şcolară. 100 de elevi din cele cinci şcoli europene, alături de cadre didactice, vor lucra împreună online dar şi în cadrul întâlnirilor directe stabilite prin proiect, pentru a descoperi modalităţi eficiente de utilizare a aplicaţiilor de pe telefoanele mobile, existente sau create de grupul țintă, atât în spaţiul şcolar cât şi în afara acestuia.

În cadrul activității transnaționale din Botoşani, elevii şi profesorii trebuie să testeze QR-codurile create anterior de elevii români şi plasate la diverse obiective (QR code – quick response code – este un cod de bare care poate fi citit de smartphone-uri şi care oferă acces rapid la anumite site-uri pe internet – n.r.). Totodată, oaspeţii din străinătate vor participa la ore la disciplinele Chimie, Fizică, Informatică, Limba Engleză, axate pe utilizarea aplicațiilor de pe telefoanele mobile,  la care vor participa elevii din proiect organizați pe grupe. De asemenea, este programată şi o întâlnire cu autorităţile locale, discuţiile urmând a fi axate pe QR-codurile existente, relevanţa şi utilitatea lor.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
47 %
4kmh
100 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
6 °
J
5 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...