spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTPermis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră

Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Stânca au descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Rusia, despre care există suspiciuni că ar fi fals.

Totul s-a întâmplat ieri după-amiază, când în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism Infiniti, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, M.B., în vârstă de 51 de ani. Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Rusia, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, existând suspiciuni că ar fi fals.

Pus în situaţia să explice, bărbatul a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că documentul prezentat la control ar fi fost fals. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals, uz de fals, precum şi de fals privind identitatea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.6 °
89 %
1kmh
92 %
S
14 °
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...