marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTConflict violent între frați soldat cu acuzații grave

Conflict violent între frați soldat cu acuzații grave

Doi frați din comuna Tudora vor ajunge în fața instanței de judecată, unul în postura de inculpat, iar celălalt de victimă, după un conflict violent.

Agresiunea de la care a pornit totul s-a petrecut în primăvara anului trecut, când Mihăiță B., a tăbărât asupra fratelui său, Aurel B., și l-a lovit în cap, cel din urmă ajungând în stare gravă la spital. Cazul a ajuns în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, care în urma cercetărilor efectuate l-au trimis în judecată pe fratele agresiv pentru săvârşirea infracţiunii de „violenţă în familie sub forma tentativei de omor”. „S-a reţinut că, în ziua de 5 mai 2018, în jurul orei 15.30, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul l-a lovit pe fratele său, cu un par în zona capului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 33-35 zile de îngrijiri medicale”, au arătat procurorii.

Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Botoșani, magistrații urmând să-i cheme pe cei doi frați la bară, agresorul riscând să se aleagă cu o condamnare penală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
3 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...