Cererea de forţă de muncă în judeţ se menţine foarte ridicată. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani, oferta din această săptămână este de 1.197 de slujbe. În oferta din această săptămână au apărut mai multe posturi pentru ingineri în diferite domenii: programare, automatizări, construcţii, instalaţii. De asemenea, sunt oferte în administrația publică locală, Primăria Mihai Eminescu și Memorialul Ipoteşti angajând șefi de serviciu, iar Direcția de Sănătate Publică având la dispoziție un post de chimist.
De asemenea se caută specialiști în marketing, în resurse umane, contabili, translatori sau medici veterinari.
Filarmonica Botoșani caută un violonist și un trompetist, salariul de angajare fiind de 3.239 de lei
Şi oferta pentru botoşănenii cu studii medii este destul de diversă. Cele mai multe posturi sunt în construcţii şi în domeniul industriei uşoare, dar sunt scoase la concurs şi posturi de asistenţi medicali, agenţi de vânzări, contabili, secretare sau recepționere.
De asemenea, în oferta de muncă AJOFM se găsesc şi posturi pentru persoanele necalificate, care nu au studii profesionale sau liceale absolvite, dar şi acestea sunt în construcţii şi confecţii.