Documentele medievale nu pomenesc, explicit, abuzuri în funcţie ale vornicilor de Botoşani, dar din unele porunci adresate acestora, de domnii sau doamnele Ţării Moldovei, se subînţelege că acestea erau o practică de rotunjire a veniturilor, cunoscută şi de puterea centrală, care încerca prin aceste porunci să le preîntâmpine sau să le pună capăt. Alte abuzuri ale vornicilor de Botoşani, despre care nu există însă referinţe documentare, puteau fi cotropirile de pământ, de multe ori făcute cu acordul tacit al domnilor.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
În ceea ce priveşte originea etnică a vornicilor de Botoşani, ea este, în marea majoritate a cazurilor, românească, vornicii fiind, aşa cum s-a amintit deja, boieri autohtoni. Spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi în secolul al XVIII-lea, când o bună parte din neamurile boiereşti autohtone decad şi în ţară pătrund şi sunt căftănite elemente etnice originare, mai ales, de pe malurile Bosforului, documentele menţionează ca vornici de Botoşani, albanezi, precum Ilie Abăza, sau greci, cum erau Dinu Cantacuzino armaşul şi Antohie Caragea.
Prin reforma administrativă întreprinsă în a doua sa domnie în Moldova, Constantin Mavrocordat înfiinţează, pe baza vechiului ocol domnesc al târgului, ţinutul Botoşanilor, în fruntea căruia continuau să fie, ca reprezentanţi ai domniei, cei doi vornici şi nu ispravnicii, ca în cazul altor ţinuturi. Mai târziu, în 1769, cu prilejul războiului ruso-otoman, ruşii care ocupau Moldova au solicitat aceluiaşi domn realizarea unei situaţii statistice în care Botoşanii apăreau, din nou, ca fiind parte a ţinutului Hârlău, având în frunte tot un vornic. Vornicul de Botoşani, stolnicul Constantin cogălniceanu era, în acelaşi timp, ispravnic al ţinuturilor Hârlău şi Dorohoi (!).Acelaşi personaj fusese făcut de către Ioan Theodor Callimachi voievod, la 1758, vel serdar la Chişinău, având în seamă şi ţinuturile Orhei şi Lăpuşna. A fost însă, probabil, o situaţie conjuncturală, pentru că în condicile, statisticile şi catagrafiile următoare Botoşanii apar, de fiecare dată, ca ţinut de sine stătător. Astfel, recensământul efectuat, la 10 iunie 1774, din porunca autorităţilor ruseşti de ocupaţie, arăta că ţinutul Botoşani continua să aibă ca subdiviziuni administrative cele trei ocoale instituite încă prin reforma administrativă a lui Constantin Mavrocordat. La Botoşani erau menţionaţi 20 de „slujitori isprăvniceşti”.
Din cele prezentate până acum se poate observa că informaţiile referitoare la vornicii Botoşanilor confirmă, prin particularizare, cele cunoscute deja despre vornicii de târg din Moldova medievală. Şi aici vornicii au avut, la început, atribuţii militare, în strânsă legătură cu reşedinţa domnească (atribuţii doar bănuite, prin analogie cu ale marelui vornic şi care vor fi preluate, din secolele XVII-XVIII, de alţi dregători domneşti), apoi preponderent administrative, fiscale şi judecătoreşti.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
