Vineri, 13 septembrie, în centrul comercial Botoșani Shopping Center, a fost inaugurat, de către Darex Auto, primul showroom de tipul Renault Contact din România. Este vorba de primul showroom auto plasat în incinta unui centru comercial. Lansarea s-a făcut în prezența lui Viorel Asaftei, Development Director Cluster South Eastern Europe al Grupului Renault, și a lui Adrian Chichifoi, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Darex Auto.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
În primul Renault Contact din România, de luni până vineri, între orele 9:00 și 17:00, botoșănenii pot lua contact cu toată gama de mașini Renault, inclusiv revoluționarul model electric Zoe, iar personalul de vânzări calificat poate da relații și despre modelele celorlalte game ale companiei mamă, precum Nissan sau autohtona Dacia.
„Este o premieră pentru noi. Renault România lansează primul Renault Contact în cadrul unei galerii comerciale. Aici se va găsi noua gamă Renault, începând cu Clio și până la Kadjar și nu în ultimul rând cu Zoe. La Botoșani, Renault Contact are ca obiectiv să fie mai aproape de clienți, să fie mai aproape de nevoile lor, de dorințele lor. Echipa Darex Suceava, unul dintre cei mai importanți parteneri ai noștri din România și partenerul care ne reprezintă în nordul Moldovei, are rolul de a oferi aceste servicii clienților, de a oferi drive test, de a oferi servicii de finanțare, de a oferi tot ceea ce însemnă universul Dacia-Renault-Nissan în România”, a declarat Viorel Asaftei.
Unul dintre managerii celei mai importante companii din România susține că a ales Botoșaniul pentru lansarea conceptului Renault Contact, în care clienții pot vedea atât modelele Renault, cât și cele din gama Dacia și Nissan, pentru că „Botoșaniul este un oraș foarte interesant”. „Botoșaniul este un oraș foarte mare, este un oraș care promite”, a mai declarat Asaftei, invitându-i pe botoșăneni să ia contact cu modelele unuia dintre cei mai mari producători ai industriei auto la nivel mondial.
Cel care a adus Renault Contact în Botoșani, unde pot fi vizionate și testate mașinile din gama Renault-Nissan-Dacia, Adrian Chichifoi, președintele CA al Darex Auto, nu a putut uita anii petrecuți de el în acest oraș. „Mă bucur că am ajuns și în Botoșani, mai ales că am locuit în acest oraș. Mă bucur foarte mult că suntem aici și vom fi mereu sau măcar o lungă perioadă de timp aici. Vrem să generăm servicii de bună calitate la fel ca cele din Su-ceava”, a spus Chichifoi.
În ultima perioadă, Darex a devenit principalul furnizor de mașini noi pentru botoșăneni, iar deschiderea unei reprezentanțe aici, unde pasionații și nu numai, pot lua contact cu echipa de vânzări și cu diferitele modele de Renault, Dacia și Nissan, este un pas firesc care vine în întâmpinarea clienților.
Darex Auto a fost înființată în 2002 în Scheia Suceava. Compania s-a dezvoltat de la an la an și și-a înființat puncte de lucru în Câmpulung, Rădăuți și Botoșani, totul culminând vineri cu deschiderea primului showroom de tipul Renault Contact din România în centrul comercial Botoșani Shopping Center, întărind astfel poziția de lider de vânzări auto în zonă.
Darex Auto – Masini adaptate nevoilor tale | Dacia | Renault | Nissan