Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. Sărbătoarea aminteşte de două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci, respectiv aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în faţa poporului de episcopul Macarie al Ierusalimului, pe 14 septembrie 335 şi aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Sfânta Cruce a fost aflată din porunca Sfintei Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Pe Golgota au fost găsite trei cruci. Pentru a afla crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Isus Hristos, Patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Aceasta a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos. După această minune, Patriarhul Macarie a poruncit înalţarea Sfintei Cruci pentru a putea fi văzută de tot poporul.
Începând cu perioada cruciadelor, lemnul Sfintei Cruci a fost împărţit în mici fragmente şi duse de cruciaţi în Apusul catolic. Foarte puţine fragmente au fost recuperate de unele mănăstiri greceşti. Cea mai mare bucată se află la Mănăstirea Xiropotamu.
Înălţarea Sfintei Cruci este zi de post negru, pentru că aminteşte de patimile şi moartea Mântuitorului.
În popor sărbătoarea de astăzi se mai numeşte şi Ziua Crucii, ziua care marchează începutul toamnei.
Pe 14 septembrie, în biserici se sfinţesc busuiocul, menta, maghiranul şi cimbrul, considerate plante magice. Aceste plante îi apără pe credincioşi de boli. Se spune că monedele sfinţite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă aduc belşug şi spor în muncă. În popor se ştie că astăzi nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune şi peşte.
