duminică, mai 4, 2025
AcasăLocal BTPlanuri pentru majorarea tichetelor de masă la Nova Apaserv

Planuri pentru majorarea tichetelor de masă la Nova Apaserv

Conducerea societăţii Nova Apaserv ia în calcul posibilitatea majorării tichetelor de masă pentru salariaţi. Începând cu luna viitoare, valoarea tichetului ar urma să fie de 15 lei, faţă de 12 lei cât este în prezent. Albert Tanasă, directorul general al societăţii, a declarat că această măsură ar urma să vină ca o compensare, în condiţiile în care fondul de salarii nu a mai fost majorat cu 2,4%, aşa după cum se anunţa în luna februarie a acestui an.

„Atunci nu aveam bugetul aprobat, iar când am făcut bilanţul la şase luni, nu am mai putut să aplicăm această creştere. În primul semestru fondul de salarii a fost depăşit ca urmare a unui fenomen de pensionare a salariaţilor care au obţinut în instanţă grupa a doua de muncă. Am avut 12 pensionări  şi, potrivit contractului colectiv de muncă, fiecare coleg care s-a pensionat a primit câte trei salarii compensatorii, la care s-au adăugat lichidarea drepturilor salariale, inclusiv plata orelor suplimentare şi a zilelor de concediu de odihnă neefectuate. Prin prisma acestui efort cu cele 12 pensionări, am  depăşit fondul de salarii pe primul semestru al acestui an”, a explicat Albert Tanasă. Potrivit oficialului, la ultima discuţie cu reprezentanţii sindicatului din unitate, s-a convenit asupra acestei majorări a tichetelor de masă. „Am discutat cu toată transparenţa, reprezentanţii sindicatului au înţeles că, din punct de vedere legal, nu este un refuz sau o rea credinţă din partea conducerii unităţii, nu a fost niciodată vorba de aspectul acesta. Majorarea salarială nu este posibilă din punct de vedere legislativ”, a mai spus Albert Tanasă.

Majorarea valorii tichetelor de masă ar însemna un plus de 60 – 70 de lei pentru fiecare angajat. La această dată, Nova Apaserv are 506 salariaţi, dintre care aproximativ 350 au salariul minim pe economie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
15 ° C
17.6 °
15 °
65 %
2.3kmh
66 %
S
15 °
D
31 °
lun
15 °
mar
14 °
mie
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...