Un bărbat a avut parte de o moarte cumplită după un accident petrecut în curtea propriei case. În vârstă de 49 de ani, din localitatea Mănăstireni, bărbatul îşi manevra propriul tractor în curtea gospodăriei.
Acesta, împreună cu soţia sa deţinea o fermă de porci şi ieri după-amiază a urcat la volanul trectorului pentru a compacta furajele pentru mâncarea la animale. La un moment dat, însă, acesta a bruscat volanul utilajului, iar o roată a acestuia a urcat peste o denivelare, ceea ce a făcut ca tractorul să se încline, apoi să se răstoarne pe o parte. Bărbatul aflat în cabină a fost aruncat în momentul în care tractorul s-a răsturnat, cabina surprinzându-l în cel mai nefericit mod cu putinţă, aterizând pe capul acestuia, care a fost pur şi simplu crăpat, iar materia cenuşie a ieşit din cutia craniană.
Oamenii din jur au sărit imediat în ajutor, îndepărtând utilajul, după care au apelat imediat serviciul 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. „Din păcate nu s-a mai putut face nimic, decât constatarea decesului, leziunile suferite fiind incompatibile cu viaţa”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.
Cadrele medicale au fost nevoite să acorde asistenţă medicală soţiei bărbatului, dar şi fetei acestuia, ambele suferind crize în momentul în care au realizat că bărbatul nu mai putea fi salvat.
Cazul a intrat și în atenţia poliţiştilor, care au demarat o anchetă petru omor din culpă, fiind solicitată şi efectuarea unei autopsii.