Venituri importante obţineau vornicii târgului şi prin prezenţa lor, ca martori, la vânzarea unor ocini. Astfel, la 2 septembrie 1603, Toma şi Gheorghie comisul, vornici de Botoşani, şoltuzul, pârgarii şi mai mulţi „oameni buni” sunt martori la vânzarea mai multor ocini din satul Brăeşti, lui Ieremia postelnicul, vornicii punându-şi şi peceţile Condiţiile, în acest caz, erau similare celor în care vornicii hotărniceau. Părţile implicate în actul de vânzare-cumpărare asigurau dregătorului domnesc gazdă, masă băutură şi se tocmeau pentru a-i plăti corespunzător serviciul efectuat. Pe baza acestei cărţi de mărturie, domnul elibera cumpărătorului hrisovul de stăpânire.
Vornicilor de Botoşani le revenea şi o parte din gloabele (amenzile) pe care le stabileau, fie în materie penală, ca pedeapsă pentru o faptă condamnată de pravila ţării, fie în domeniul civil, pentru nerespectarea poruncilor domneşti sau încălcarea învoielilor dintre părţi. Într-un document din 11 noiembrie 1741, invocat deja în această lucrare, Constantin Mavrocordat voievod le cere socoteală vornicilor de Botoşani pentru greşeala de a nu fi înştiinţat domnia despre cele trei cadavre, înjunghiate, a doi evrei şi un rus, găsite la mijlocul Tăieturii, în ocolul Botoşanilor. La 26 noiembrie 1741, domnul scrie starostelui de Cernăuţi şi vel căpitanului de Coţmani, poruncindu-le să-i trimită la domnie pe toţi tâlharii prinşi, după ce vor lua de la aceştia gloaba. O carte identică e trimisă şi vornicilor de Botoşani. Nu ştim dacă făptaşii au fost prinşi sau nu, dar putem bănui că vornicii de Botoşani au fixat şi despăgubirea pe care în absenţa criminalilor trebuia să o dea stăpânul locului unde avuseseră loc crimele. Într-un alt caz, de asemenea menţionat deja, Caragea, vornicul de Botoşani judecă, alături de vel căpitanul de Dorohoi, doi locuitori din Câmpulung acuzaţi că ar fi găzduit tâlhari. Aceşti tâlhari furaseră doi cai, unul de la Andronache, negustor din Botoşani, celălalt de la Neculai Apătrăuţii din satul Ruşi, ocolul târgului. Pentru că lăsaseră să fugă unul dintre tâlhari, cei doi câmpulungeni sunt pedepsiţi să întoarcă păgubaşilor cei doi cai (sau echivalentul în bani), iar hoţii fiind prinşi sunt aduşi de un om domnesc în faţa vornicului de Botoşani, care urma să ia de la ei paguba şi s-o dea înapoi locuitorilor din Câmpulung. Dacă în cazul pedepsirii iniţiale a celor două gazde de tâlhari, plata judecăţii a fost împărţită, probabil, de vornicul de Botoşani şi vel căpitanul de Dorohoi (care avea atribuţii şi în materie penală), în momentul judecării tâlharilor, după prinderea lor, beneficiul judecăţii, rezultat probabil prin punerea duşegubinei pe capetele tâlharilor, i-a revenit doar vornicului de Botoşani.
Vornicii puteau închiria sau subînchiria bunuri mobile sau imobile din cuprinsul târgului, ori din satele de ocol. La 18 iunie 1742 i se scria vornicului de Botoşani, spre a-l înştiinţa că i s-au trimis 75 de lei, chiria pentru 30 de care, „pentru adusul varului de la Dumbrăveni”.
Alte surse de venituri erau: preţăluirea, cu oameni buni, a unor case, locuri, ocini etc. din târg sau din ocol, aprovizionarea curţii cu cele necesare, judecarea pricinilor de scoatere a unuia sau a mai multor semne de hotar, evaluarea averilor unor particulari, plocoane primite pentru scutirea anumitor persoane de unele dări etc.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
