spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTAstăzi - Naşterea Maicii Domnului

Astăzi – Naşterea Maicii Domnului

Astăzi, creştinii ortodocşi şi cei catolici sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, sau Sfânta Maria Mică. Este prima mare sărbătoare de după 1 septembrie, dată la care a început un an nou bisericesc. Naşterea Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă.

Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului Iisus Hristos, a fost fiica drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care trăiau în oraşul Nazaret. Ioachim şi Ana duceau o viaţă de înfrânare şi sfinţenie, iar cea mai mare dorinţă a lor era aceea de a avea un copil. Ajunşi la o vârstă înaintată, ei începuseră să-şi piardă speranţa, dar s-au rugat cu lacrimi lui Dumnezeu pentru a avea şi ei un copil. Îngerul Domnului, Arhanghelul Gavriil, s-a înfăţişat separat atât lui Ioachim, cât şi Anei şi le-a spus că vor avea o fetiţă, iar ea îl va naşte pe Iisus, Mântuitorul lumii. “Şi se va numi Maria”, le-a spus îngerul.

Sfânta Fecioară Maria a fost o persoană desăvârşită încă de când s-a născut, aşa cum li s-a vestit Sfinților și Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana.

Sărbătoarea de astăzi este deosebită prin aceea că Maica Domnului se regăseşte mereu în rugăciunile noastre, ea fiind mijlocitoarea rugăciunilor noastre la Iisus Hristos.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria

Astăzi mii de botoşăneni îşi vor sărbători onomastica. Tot astăzi este hramul multor biserici şi comunităţi din judeţ.

La Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, aflată în Cimitirul Pacea, botoşănenii se pot închina la Sfânta Icoană a Maicii Domnului „Prodromiţa” copie veche după icoana originală de la Schitul românesc Prodromul, din Muntele Athos. Icoana a fost adusă vineri de la Biserica „Sfântul Gheorghe”, din Borolea – Hăneşti şi va rămâne în Biserica „Naşterea Maicii Domnului” până astăzi, la ora 18.00.

Tot astăzi, în biserici vor fi rostite rugăciuni de binecuvântare a celor care mâine încep un nou an şcolar.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
10.1 ° C
12.7 °
10 °
74 %
4.2kmh
48 %
J
23 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...