După protestele din fața unității de detenție, a mitingurilor din Capitală (la Ministerului Justiției, la Administrația Națioanală a Penitenciarelor și la Guvern), în care și-au revendicat fără succes drepturile, sindicaliștii din cadrul Penitenciarului Botoșani au decis să ceară în instanță respectarea legilor. După cum a precizat Ionel Dimitrovici, liderul sindicatului „Novo Legis”, circa 170 de lucrători din cadrul Penitenciarului Botoșani solicită în instanță recalcularea drepturilor salariale pentru perioada aferentă ultimilor trei ani.
Ultima acțiune a fost depusă la instanță ieri, când sindicaliștii au deschis un nou proces împotriva Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Penitenciarului Botoșani. „Este vorba de plata unor drepturi salariale legal cuvenite, care nu ni se acordă, deși există acte normative în acest sens. Acesta este și motivul pentru care am decis să apelăm la instanța de judecată pentru acordarea drepturilor noastre salariale. În total, avem deschise șapte-opt acțiuni în instanță. În unul dintre procese solicităm aplicarea prevederilor HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și actualizarea tuturor elementelor salariale la noul cuantum întrucât toate drepturile noastre sunt acordate raportându-se la valoarea salariului minim brut din 2015 și cerem, implicit, recalcularea salariilor”, ne-a precizat Ionel Dimitrovici.
Un alt subiect al proceselor este acordarea unui spor de 25 la sută pentru agenții cu studii superioare. Deși există și aici un act normativ, cei din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor nu au asigurat plata acestor drepturi. „Poate mă repet, dar este vorba de niște drepturi legal cuvenite, dar care nu ni se acordă. Știm, Penitenciarul Botoșani este ordonator terțiar de credite și nu prea are nicio putere pe această inie, însă tocmai din acest motiv am acționat în instanță atât Ministerul Justiției, cât și ANP-ul, care aveau obligația să asigure și fondurile necesare pentru plata acestor drepturi”, a adăugat liderul Sindicatului „Novo Legis”.