Din cele prezentate până acum se poate constata că vornicii târgului făceau parte, fie nemijlocit, fie indirect, prin înrudiri colaterale, din rândurile marii boierimi, unii chiar rude ale domnilor sau doamnelor Moldovei, ori măcar apropiaţi ai familiei domnitoare. Într-o vreme în care dregătorii nu primeau leafă pentru slujbele îndeplinite, ci veniturile le erau rotunjite tocmai din beneficiile rezultate de pe urma acestor slujbe şi, în condiţiile în care din târgul şi ocolul Botoşanilor se obţineau venituri însemnate (să nu uităm că ocolul Botoşanilor a avut o situaţie juridică deosebită şi o existenţă îndelungată), numirea într-o asemenea dregătorie era o favoare pe care domnia putea să o acorde ca o răsplată şi o dovadă de încredere. A fost deja amintit cazul postelnicului Macsut, care făcuse parte, la un moment dat, din căimăcămia Moldovei (după fuga lui Cantemir în Rusia), alături de marii boieri Lupu Costachi şi Antiohie Jora şi pe care Nicolae Mavrocordat îl scoate din robia turcească de la Varna aducându-l în Ţara Moldovei şi numindu-l vornic de Botoşani.
Sursele de obţinere a veniturilor erau numeroase: hotărnicii, judecăţi, încasarea dărilor, daruri primite de la slujbaşii domneşti subalterni. Acestor venituri probabil li se adăugau altele, obţinute pe căi mai puţin licite, prin abuzuri şi daruri primite în schimbul acordării unor favoruri.
Prezenţa constantă a vornicilor târgului la hotărnicirea moşiilor, fie ele domneşti, boiereşti sau răzeşeşti, dincolo de faptul că era o obligaţie a slujbei, le rotunjea acestora veniturile. În toată această perioadă, care de multe ori se prelungea mai multe zile (strângerea martorilor, consultarea vechilor acte de proprietate, în cazul în care acestea se mai păstrau, cercetarea făcută la faţa locului, împreună cu oamenii buni şi bătrâni, hotărnicirea efectivă, întocmirea noului înscris etc.), vornicii beneficiau, din plin, de dărnicia gazdelor: merinde, băutură, daruri, proporţional cu rangul şi puterea economică a celui la cererea căruia se elibera mărturia hotarnică. La toate acestea se adăuga şi plata propriu-zisă pentru prezenţa la hotarnică. Fiind, aşadar, o operaţiune costisitoare, la care mai participau alţi dregători domneşti, boieri mai mari sau mai mici, vornicii sunt menţionaţi îndeosebi în hotarnicele eliberate boierilor (cu excepţia cazurilor în care, în urma plângerilor către domn, acesta poruncea vornicului să cerceteze personal pricinile de hotar). Captarea bunăvoinţei vornicului era esenţială pentru că, pe baza mărturiei hotarnice a acestuia, domnul făcea actul de stăpânire; putem bănui, aşadar, cu atât mai mult, că în asemenea cazuri plata se făcea mai puţin în respectul vechiului obicei al pământului şi mai mult prin consensul dintre ceea ce oferea beneficiarul şi ceea ce pretindea reprezentantul domniei.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
