Mai mulţi botoşăneni vor intra în posesia unor ajutoare financiare, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens, într-o ședință de guvern de la începutul lunii. Potrivit actului normativ, la Botoşani vor fi repartizate 14 ajutoare sociale iar, din informațiile publicate și de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, sumele alocate județului sunt destinate botoșănenilor aflați în situații deosebite, cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. Suma totală a acestor ajutoare este de 35.800 de lei iar plata va fi realizată în perioada imediat următoare.
Cinci forme de sprijin vor ajunge la Dorohoi, cu o sumă totală de 18.200 de lei. Câte un ajutor va ajunge la: Panaitoaia (Avrămeni) – 3.300 de lei, Miorcani (Rădăuţi Prut) – 2.500 de lei, Flămânzi – 2.000 de lei, Balta Arsă (Corni) – 1.000 de lei, Mîndreşti (Vlădeni) – 800 de lei.
„Din păcate, sunt persoane care au ajuns într-o situaţie în care depind de ajutor. Guvernul vine în sprijinul lor prin această hotărâre şi sperăm ca banii alocaţi să le fie de folos”, a precizat prefectul Dan Şlincu.
La nivel naţional au fost stabiliţi prin acelaşi act normativ 280 de beneficiari ai ajutoarelor de urgenţă în valoare totală de 973.700 de lei. Beneficiarii au fost stabiliți în urma unor anchete sociale efectuate de către Agenţiile Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), care au transmis situaţia centralizatoare cu respectivele propuneri Ministerului Muncii.