În perioada 19-25 august a.c., poliţiştii rutieri au organizat o acţiune pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave şi creşterea gradului de siguranţă rutieră. Astfel, pe parcursul săptămânii trecute poliţiştii au aplicat 388 sancţiuni contravenţionale, dintre care 187 pentru nerespectarea normelor privind regimul legal de viteză. De asemenea, au fost reţinute 17 permise în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule. Poliţiştii au folosit echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare instalate pe autospeciale şi cinemometrul portabil model TruCAM (n.r. – radarul tip pistol). „Întreaga activitate s-a desfăşurat sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Un alt mesaj distinct transmis de poliţiştii botoşăneni şoferilor din judeţ a fost legat de modul în care înţeleg unii să urce la volan, cu toate că sunt băuţi. „Stimaţi conducători auto, şofatul şi alcoolul sunt incompatibile!”, a fost mesajul poliţiştilor. Astfel, în comunicat de presă se face referire şi la faptul că legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie. O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
Consumul de alcool înseamnă diminuarea capacităților senzoriale și motrice, spun poliţiştii. „Un om treaz (cu simțuri agere și odihnit) are un timp de reacție de circa o secundă atunci când vrea să frâneze, în vreme ce, în cazul unui șofer care a consumat alcool, acest timp crește. Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie”, se mai arată în comunicatul IPJ. Astfel, de cele mai multe ori conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. „Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza”, au adăugat poliţiştii. Potrivit reprezentanţilor IPJ, alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident rutier creşte exponențial. Pentru evitarea evenimentelor rutiere datorate consumului de alcool, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani recomandă conducătorilor auto – NU VĂ URCAŢI LA VOLAN, DACĂ AŢI CONSUMAT BĂUTURI ALCOOLICE!