vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTRomânii din străinătate pot vota în siguranță prin corespondență (video)

Românii din străinătate pot vota în siguranță prin corespondență (video)

Prefectura Botoșani a găzduit ieri, în sala „Nicolae Iorga”, etapa a II-a a campaniei „Informare acasă! Siguranţă în lume”. La acest eveniment au luat parte, pe lângă subprefectul judeţului, Daniela Lozneanu, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) cu atribuţii de preşedinte, Dorin Birta, reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate şi foarte puțini reprezentanți ai unităţilor administrativ-teritoriale și subsecretarul de din Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), Victor Ionescu, dar și directorul adjunct al Autorității Electorale Permanente (AEP) regionala Bacău, Anton Eduard. Acesta a ținut să popularizeze posibilitatea înscrierii românilor din străinătate să voteze fie prin corespondență, fie să solicite înființarea unei secții de vot în apropierea comunităților în care locuiesc. Înființarea unei secții de vot se face doar dacă există minim 100 de solicitări.

Până în acest moment, pe site-ul votstrainatate.ro s-au înscris doar 22.500 de persoane, jumătate dintre acestea să voteze la secție, iar cealaltă jumătate prin corespondență. Pentru votul la secția nu se solicită datele de domiciliu al celui care face cererea, așa cum se solicită pentru votul prin corespondență. Mai mult, datele colectate de către AEP sunt folosite doar în procesul electoral și nu vor fi transferate către alte autorități ale statului sau către autoritățile ale statului în care cetățeanul român dorește să voteze. Tocmai această prelucrare a datelor este marea temere a multora dintre românii din străinătate care nu au forme legale și de aceea nu vor să-și dea datele pentru a nu ajunge la Fiscul din România sau țara în care sunt în acel moment. În acest context, reprezentantul AEP nu a putut da o explicație de ce această avertizare nu este pe pagina de start a site-ului votstrainatate.ro, așa cum este și cea referitoare la radierea din registrul electoral și apare undeva, în subsolul paginii de înregistrare, după ce cetățeanul trebuie să-și dea deja toate datele personale. „Toate datele sunt gestionate de Autoritatea Electorală Permanentă, care este operator de date cu caracter personal… Nu știu să existe această posibilitate ca datele furnizate de alegător să ajungă la altă instituție. În cazul în care o instituție furnizează date personale altor instituții, persoana respectivă trebuie să fie informată… Datele transmise la alegător rămân la Autoritatea Electorală Permanentă și se folosesc exclusiv în procesul electoral”, a declarat Anton Eduard, precizând că va face cunoscut AEP această situație.

Românii mai au doar 19 zile să se înscrie pe site-ul votstrainatate.ro, înscriere care ar putea duce la apariția de noi secții de vot, dar și la evitarea aglomerației, prin faptul că se va vota timp de două zile și jumătate, iar votul prin corespondență ar putea duce la evitarea cozilor kilometrice și a timpului pierdut de românii din străinătate care vor să-și exercite acest drept.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...