Consilierii judeţeni se vor întâlni mâine, de la ora 11:00, în şedinţă extraordinară pentru a desemna înlocuitorul la conducerea Consiliului Judeţean (CJ) a lui Costică Macaleţi, pe perioada cât acesta se va afla în imposibilitatea medicală de a-şi exercita funcţia.
Regula este impusă de noul Cod Administrativ, care cere imperativ ca majoritate consilierilor judeţeni să fie cea care desemneze în locuitorul lui Costică Macaleţi. Până acum, preşedintele CJ era cel care dădea dispoziţie de înlocuire a sa şi nominaliza unul dintre cei doi vicepreşedinţi.
Potrivit unor surse din cadrul partidului de guvernământ, grupul consilierilor judeţeni PSD îl va propune, la sugestia lui Costică Macaleţi, pe Dorin Birta, însă jocul democratic dă posibilitatea grupului liberal să-l propună pe celălalt vicepreşedinte, respectiv Liviu Toma, care se află în acest moment la conducerea CJ. În aceste condiţii putem asista la un vot între cei doi, iar conform Codului Administrativ acesta va fi secret pe buletine. De asemenea, există posibilitatea ca unul dintre cei doi nominalizaţi să decline „oferta”.
Pe de altă parte, starea de sănătate a lui Costică Macaleţi nu este una tocmai bună, chiar dacă a fost stabilizat şi va fi externat la sfârşitul acestei săptămâni. Problemele cardiace pe care le are pot fi rezolvate prin introducerea unor stenturi, dar din cauza stării precare a arterelor coronariene această procedură este foarte riscantă şi de aceea se pare că va merge pe varianta unei operaţii de bypass.
Costică Macaleţi, potrivit unor surse apropiate lui, ia în calcul să se opereze la o clinică din Bucureşti.
Marţi dimineaţă, în jurul orei 8:00, la birou, Costică Macaleţi a acuzat dureri puternice în piept și valori mari ale tensiunii arteriale. Imediat, șoferul CJ l-a dus, cu autoturismul de serviciu, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Judeţean „Mavromati”. Aici a fost consultat de medicii, iar după ce a fost supus mai multor teste, a fost diagnosticat cu angină pectorală şi transferat cu o ambulanţă la Iaşi unde a rămas internat.