miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTMoment de reculegere în CL (video)

Moment de reculegere în CL (video)

În debutul şedinţei de astăzi a deliberativului local, consilierul liberal Iulian Blaga a solicitat aleşilor locali să ţină un moment de reculegere în memoria Alexandrei, fata din Caracal omorâtă pe 25 iulie. „Având în vedere că Alexandra și-a pierdut viața din cauza incompetenței și aș putea spune, a întârzierii cu care a intervenit statul, aș propune un moment de reculegere pentru acest copil”, a declarat Iulian Blaga.

Aleşii locali s-au conformat, s-au ridicat în picioare şi, timp de un minut, în sala de şedinţe s-a făcut linişte.

După momentul de reculegere, consilierul liberal Eugen Ţurcanu a fost cel care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de „structurile de forţă care pedepsesc doar oamenii normali şi care şi-au făcut un titlu de glorie din a-şi mări salariile la nesfârşit şi de a-şi face pensii speciale enorme faţă de cei mai mulţi pensionari”. Potrivit  alesului local, din păcate, s-a repetat povestea de acum cinci ani, când, după prăbuşirea avionului în Munţii Apuseni, sistemul STS-ul a dat erori. „ La interceptări sunt campioni, la miile de interceptări pe care le fac, ştiu să ne găsească, ştiu să ne asculte, ştiu orice, dar când e vorba de apărat viaţa unui român împotriva unor sceleraţi şi a unor criminali în serie,  nu sunt în stare să ne apere. Nu ştiu cât sunt în stare să ne apere şi dacă va veni peste noi valul rusesc, Doamne, fereşte!”, a declarat Eugen Ţurcanu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
0.6 ° C
2.7 °
0.6 °
93 %
3.3kmh
66 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...