În anumite situaţii, domnul îi delega vornicului de Botoşani atribuţii care erau, de fapt, ale pârcălabului de ţinut. La 18 noiembrie 1605, bunăoară, domnul Ieremia Movilă întăreşte mănăstirii Probota o moară pe Jijia, în hotarul satului Oniceni (ţinutul Hârlău), dovedită a fi aparţinut mănăstirii în urma cercetării efectuate, din poruncă domnească, de către Pătraşcu, vornicul de Botoşani. Altă dată, tot din însărcinare domnească, vornicul de Botoşani cercetează o pricină între locuitori din satele Antăleşti şi Calna (la 28 decembrie 1638, Vasile Lupu voievod îi porunceşte lui Toderaşcu Şoldan, vornic de Botoşani, să cerceteze pricina dintre Toma din Antăleşti şi Deleu din Spătăreşti, ţinutul Sucevei).
La 30 august <1636>, Constantin Ciogolea, vornicul de Botoşani, era chemat să judece în pricina dintre Onciul Iuraşcovici şi alţii pentru o bucată de hotar din satul Şendriceni, fost în ocolul târgului Dorohoi dar parte a ţinutului Hârlău. Pe baza acestei judecăţi, domnul Vasile Lupu porunceşte vornicului de Botoşani stâlpirea acelui loc din hotar atribuit lui Onciul Iuraşcovici.
Multe din judecăţile vornicului presupuneau confirmarea sau delimitarea unor hotare. Cum aceste hotărnicii erau destul de numeroase, o bună parte din timp vornicii şi-o petreceau în satele din ocol sau din ţinut, dând chiar acte de mărturie de la faţa locului, pe care uneori îşi puneau propriile peceţi (o asemenea carte de mărturie este dată din Brăeşti, la 22 august <1610> de către Gheorghe şi Toma, vornici de Botoşani, printre martori figurând şoltuzul şi pârgarii Botoşanilor. Actul e scris la Botoşani şi pe el apare pecetea târgului, alături de alte trei peceţi aplicate, ale celor doi vornici şi a diacului, Nechitean).
Deşi prezenţa printre martori a şoltuzului, a târgoveţilor buni şi bătrâni, ar fi trebuit să fie suficientă pentru a confirma legalitatea actului încheiat, în multe zapise de mărturie primul dintre martori este citat chiar vornicul, semn al dependenţei juridice a târgului faţă de autoritatea domnească.
În ciuda unor opinii mai vechi, conform cărora reprezentanţii domniei nu se amestecau în rezolvarea litigiilor dintre orăşeni, unele documente arată că, în fapt, şi din acest punct de vedere, oraşele se subordonau nemijlocit puterii centrale. La 5 august 1670, Gheorghiţă şi Dumitraşcu, vornici de Botoşani, iau mărturie de la târgoveţii români şi evrei pentru un loc de casă din târg, aflat în dispută între doi orăşeni.
Pe măsură ce criza puterii centrale se accentuează şi se amplifică dependenţa Ţării Moldovei faţă de turcii otomani, culminând cu regimul fanariot, nevoile financiare ale domniei vor prevala asupra ideii de autonomie urbană a Botoşanilor. Astfel, la 10 mai 1740, Grigore al II-lea Ghica voievod îi însărcinează pe vornicii de Botoşani cu strângerea venitului dughenelor de la cele două iarmaroace mari, de Sf. Ilie şi Sântămăria Mică, din marginea târgului, venit hărăzit celor patru biserici domneşti din Botoşani. Vornicii de Botoşani trebuiau să dea acest venit unui negustor mai de frunte din târg, pentru a se cumpăra cărţi, „lumini” (lumânări, n.ns.), untdelemn, tămâie, restul banilor urmând a se împărţi celor patru biserici ; târgoveţilor din Botoşani le revenea venitul de la celelalte două iarmaroace mari din târg, la Vinerea Mare şi la Sf. Teodor.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
