Municipalitatea continuă demersurile pentru ridicarea maşinilor abandonate pe domeniul public. „Am adus la cunoştinţă publică lista cu autovehiculele care au fost identificate pe domeniul public, ca fiind abandonate sau fără stăpân, pentru a continua demersurile în vederea ridicării acestora. Comunicarea s-a făcută în două etape, în prima am făcut o atenţionare pentru două autoturisme aflate pe strada Cornişa numărul 7A, iar în cea de a doua, pentru autoturisme aflate pe străzile Neculai Sofian, Radu Mihnea, Călugăreni 59, Ana Ipătescu 1, Războieni 9A, Bulevardul Eminescu 2, Aleea Pinului 5 şi Calea Naţională 99”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului.
În paralel cu aceste notificări publicate în Monitorul de Botoşani, edilii aşteaptă răspunsul la adresa înaintată Poliţiei Rutiere vizând identificarea proprietarilor, conform prevederilor legislative. „După expirarea termenului de zece zile, aceste autovehicule vor fi ridicate de pe domeniul public şi depozitate în curtea societăţii Eltrans. După această depozitare, urmează valorificarea lor şi, în funcţie de disponibilităţile spaţiului pus la dispoziţie de Eltrans, vom continua această acţiune”, a mai spus Cosmin Andrei.
Potrivit conducerii Poliţiei Locale, în municipiu ar mai fi aproximativ 70 de maşini abandonate pe domeniul public. La un moment dată, numărul acestora era de peste o sută, însă, între timp, unii proprietari au luat rablele şi le-au vândut la unităţile specializate în preluarea şi valorificarea maşinilor scoase din circulaţie.
Mulţi botoşăneni au solicitat edililor să ridice aceste rable de pe domeniul public deoarece strică aspectul general al oraşului, dar ocupă şi locuri de parcare.