58 de candidaţi care au susţinut concursul de titularizare s-au declarat nemulţumiţi de rezultate şi au depus contestaţii. Cele mai multe contestaţii, 11, au fost depuse de către cei care au susţinut proba scrisă la disciplina educaţie fizică şi sport. Câte şase constestaţii au fost primite de la învăţători şi educatoare. Au mai fost contestate note la: istorie (cinci contestaţii), limba română (patru), geografie (patru), matematică (trei), limba franceză (trei), limba engleză (trei), consiliere psihopedagogică (două), educaţie muzicală (două), fizică (două). La acestea se adaugă câte o contestaţie la disciplinele agricultură, alimentaţie publică, arte vizuale, economie şi educaţie antreprenorială, electrotehnică, psihopedagogie specială, religie ortodoxă.
Lucrările ale căror note au fost contestate vor fi reevaluate, iar rezultatele finale vor fi anunţate pe 30 iulie.
Pe 31 iulie, Comisia judeţeană de mobilitate îi va repartiza pe posturi pe candidaţii care vor obţine minim nota 7 la titularizare, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Înainte de rezolvarea contestaţiilor, 174 din cei 342 de candidaţi aveau note peste şapte, ponderea celor cu note peste 7 fiind de 50,9%.