Ca să încheiem cele scrise în articolul anterior, termenii de „pantalon” și „arlechin”, plecați din lumea teatrului, au și rămas în această lume. Astfel, prin pantaloni, cei din domeniul teatrului înțeleg și perdelele de culise, din pânză sau catifea, dispuse una în spatele alteia, în părțile laterale din spatele scenei, astfel încât să nu permită spectatorilor, aflați în extremitățile primelor rânduri de scaune sau în lojile dinspre deschiderea scenei, să observe ce se întâmplă în culise. Arlechinele sunt panourile laterale și draperiile ce încadrează deschiderea scenei, iar numele vine din perioada commediei dell’arte, pentru că pe acolo intra în scenă personajul Arlechin.
Cei avizați știu că partea din stânga a scenei, privind din față, ca spectator, se numește “grădină”, iar partea din dreapta are numele de “curte”. Este vorba despre o convenție, stabilită în timpul revoluției franceze din 1789, pentru o mai bună înțelegere a mișcării. Termenii de stânga sau dreapta erau ambigui, pentru că stânga sau dreapta celor aflați pe scenă nu corespundeau cu stânga sau dreapta privitorului din sală. În epoca regalității franceze, denumirile consacrate erau côté du roi (laterala regelui), pentru partea din stânga a scenei și côté de la reine (laterala reginei), pentru partea din dreapta scenei, așa cum erau văzute de către suverani din lojile în care se aflau aceștia. Cum revoluția franceză a dus la abolirea regalității, termenii sunt interziși, pentru că făceau aluzie la regalitate. Ei vor fi înlocuiți cu alții, “grădină”, respectiv “curte”. Acești noi termeni corespund vechii locații a Teatrului Regal Francez, care avea în stânga grădinile Tuileries, iar în dreapta curtea palatului Tuilleries. Când spectatorii priveau spectacolul aveau în stânga vederii lor grădinile palatului, iar în dreapta curtea acestui palat. Construcția palatului Tuileries a început în 1564, la inițiativa ambițioasei regine Catherine de Médicis, în locul unde funcționaseră până atunci trei fabrici de țigle (în franceză, “tuile” este numele pentru țiglă), de aici trăgându-se și denumirea palatului, distrus în 1871 în urma unui incendiu voluntar provocat de mai mulți comunarzi.
Încheiem acest articol cu referirea la o expresie celebră al cărei punct de plecare se află tot în lumea teatrului. Spunem “acta est fabula” atunci când vrem să anunțăm sfârșitul, deznodământul unui eveniment și faptul că nu mai e nimic de făcut. Expresia este de origine latină și prin ea se anunța sfârșitul reprezentațiilor teatrale în Roma antică. Pe atunci nu existau programe de sală, date spectatorilor, așa încât aceștia nu știau când reprezentația lua sfârșit, continuând să rămână pe locuri și să aștepte derularea mai departe a spectacolului. De aceea, la sfârșitul piesei, unul dintre actori se adresa spectatorilor spunându-le “Acta est fabula, plaudite!”, adică ”Piesa a luat sfârșit, aplaudați”! Conform istoricului roman Suetonius, acestea au fost și ultimele vorbe ale împăratului Augustus, care însă nu a mai cerut și aplauze. Se spune că și marele scriitor francez, François Rabelais, autorul celebrului roman “Gargantua și Pantagruel”, aflat pe patul morții, ar fi spus: “La farce est jouée” (Comedia este jucată).
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Palatul și grădinile Tuileries, la sfârșitul secolului al XVII-lea