Prima menţiune explicită documentară a unui vornic de Botoşani este cea din 25 martie 1593, când Vasile Talpă, care îndeplinea această funcţie, este amintit ca martor la vânzarea unei ocini. Rămâne în discuţie natura dregătoriei lui Simion, „vătavul de la Botoşani”, menţionat într-un suret (o traducere) de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de pe un uric din 8 martie 1533, de la Petru Rareş voievod. Personal, credem că este vorba despre o greşeală de traducere a copistului, Simion fiind, de fapt, vornic de Botoşani.
În continuare, în documente, folosirea titulaturii de vornic alternează cu cea de ureadnic, uneori în cazul aceleiaşi persoane; alteori, în acelaşi document, sunt menţionaţi, deopotrivă, vornicii Doamnei şi ureadnicii din Botoşani. În acest caz, ureadnicii sunt tocmai vornicii de la curtea domnească din târg. Cel puţin în cazul Botoşanilor, identitatea celor două titulaturi, dar şi faptul că, de pe la jumătatea veacului al XVII-lea, se renunţă complet la termenul de ureadnic, în favoarea celui de vornic, contrazic o mai veche ipoteză, potrivit căreia înlocuirea, începând cu secolul al XVI-lea, a vornicilor cu ureadnicii, trebuie pusă în legătură cu ruinarea curţilor domneşti, situaţie în care ureadnicii ar avea atribuţii „preponderent fiscale”.
Dacă în ceea ce priveşte semnificaţia prezenţei vornicilor domneşti la Botoşani lucrurile sunt clare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre atribuţiile lor, în absenţa unei specializări absolute, care va fi o caracteristică a statului modern. În virtutea principiului „dominium eminens”, autoritatea domnului asupra tuturor supuşilor săi era, cel puţin teoretic, absolută, la fel cum era şi dreptul de stăpânire al acestuia faţă de toate pământurile ţării, concedate spre stăpânire celorlalţi din „milă domnească”. Acest lucru este cu atât mai evident cu cât oraşele, şi Botoşanii nu fac excepţie, erau considerate proprietate domnească, fiind aşezate dintru început pe loc domnesc. Atribuţia cvasi-generală a vornicilor de Botoşani era, aşadar, aceea de a veghea la respectarea şi apărarea intereselor domniei, acest lucru realizându-se prin executarea poruncilor domneşti care li se adresează în mod direct.
Fără îndoială că prezenţa vornicilor la Botoşani este strâns legată de curtea domnească existentă aici. Ridicată, probabil, de Ştefan cel Mare, odată cu biserica Popăuţilor, ea va fi menţionată sporadic până prin secolul al XVIII-lea, când va fi lăsată în ruină. La 24 noiembrie 1541, Ştefan Rareş scrie bistriţenilor „din cetatea noastră Botoşani”, dovadă a faptului că reşedinţa domnească era fortificată; pe la 1600, Sigismund Báthory, împreună cu 300 de slujitori, erau ţinuţi sub supraveghere, de către Ieremia Movilă voievod, în „curtea domnească de la Botoşani”.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU