Nova Apaserv caută constructor pentru realizarea reţelei de canalizare în zona Vorona. Potrivit celor precizate de Albert Tanasă, directorul general al Nova Apaserv, la începutul lunii februarie, documentaţia a fost încărcată pe sistemul electronic de achiziţii publice, cu lucrările rămase de executat, respectiv 75%, valoarea contractului fiind de 53 de milioane de lei. La acea licitaţie, operatorul nu a primit nicio ofertă. „Cu acordul Ministerului Dezvoltării şi Ministerului Fondurilor Europene, am repetat procedura. La procedura următoare, am avut consultări cu cei care au descărcat caietul de sarcini de pe SICAP. Din aceste consultări a rezultat că preţul este neatractiv, raportat la volumul de lucrări de executat”, a explicat Albert Tanasă.
Operatorii au propus ca valoarea contractului să fie majorată cu 40%. „Noi am reluat analiza caietului de sarcini şi am refăcut procedura. La nivel de judeţ, pe toate proiectele pe care le-am implementat până acum, au rezultat unele economii, care, cu acordul ministerului pot fi duse de pe un contract pe altul. Cu aceste economii, am ajustat şi valoarea contractului şi am ajuns de la 53 de milioane de lei la 65,9 milioane lei. În acelaşi timp, am redus volumul lucrărilor. Spre exemplu, pe drumurile care sunt deja asfaltate, nu se va mai sparge pentru canalizare pe o lăţime de doi metri, ci doar pe 1,30 – 1,40 metri”, a mai spus Albert Tanasă.
Oficialul speră ca această procedură să aibă finalitatea dorită, respectiv să fie desemnată firma care să realizeze lucrările la Vorona.
Acest contract a fost câştigat iniţial, mai exact în noiembrie 2015, de societatea botoşăneană Aquaterm. În primăvara anului trecut, conducerea Aquaterm a reziliat contractul, motivând că proiectul este greşit. Realizarea reţelei de canalizare face parte din proeictul „Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimnetare cu apă şi canalizare – epurarea apelor uzate în judeţul Botoşani”, care are o valoare totală de 375.797.824 lei.
Tot la Vorona a fost realizată şi o staţie de epurare, unde vor fi făcut probe de funcţionare.