Apartenenţa la un partid politic poate fi garanţia succesului în carieră, mai ales dacă aceasta este dublată şi de o poziţie înaltă în cadrul filialei locale a partidului de guvernământ a uneia dintre rude. Este cazul Lăcrămioarei Patrăuceanu, soţia vicepreşedintelui organizaţiei judeţene a PSD Botoşani, consilierul judeţean Constantin Neculai Pătrăuceanu, care, în mai puţin de un an şi jumătate, a pătruns în sistemul bugetar şi a ajuns director, ce-i drept doar cu funcţie de coordonare şi fără indemnizaţie de conducere, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Botoşani.
Ianuarie 2018
Prefectura Botoşani scoate la concurs două posturi dintre cele vacante. Este vorba de consilier superior în cadrul Serviciului financiar-contabil, iar cel de-al doilea este de consilier principal în cadrul Compartimentul Strategii şi Programe Guvernamentale, Dezvoltarea Economică, Conducerea Serviciilor Publice Deconcentrate. Atunci, a sărit în ochi cel de al doilea post, pentru că, în bibliografie, se cerea să se cunoască programul de guvernare al PSD. Peste primul, care era clar unul tehnic, s-a trecut uşor cu vederea, doar că surpriza avea să apară tocmai de aici.
26 februarie 2018
Postul avea să fie câştigat de către Lăcrămioara Patrăuceanu, soţia unuia dintre liderii PSD, care până atunci lucrase ca economist la Carreman, în mediul privat, şi a avut un salariu net, în 2017, potrivit declaraţiei de avere a soţului, de 58.641 de lei, adică o medie de aproape 5.000 de lei pe lună. Mişcarea pare puţin surprinzătoare, pentru că salariul de încadrare pentru acest post era de numai 3.106 lei. Orice spor s-ar fi adăugat, după impozitare, banii rămaşi în mână erau mult mai puţini decât cei pe care soţia vicepreşedintelui organizaţiei judeţene a PSD îi câştiga în mediul privat.
Şi atunci, de ce ar fi făcut această mişcare, un angajat performant, bine remunerat?
Simplu, pe lângă faptul că un serviciu la stat e mult mai uşor decât unul în privat, Lăcrămioara Pătrăuceanu devenea funcţionar public, şi nu unul oricare, ci unul superior.
Prefectura, folosită ca trambulină
Cariera sa în Instituţia Prefectului avea să fie una scurtă, de numai câteva luni, şi, folosindu-se de unul dintre principalele atuuri pe care le au funcţionarii publici, şi anume cel al mobilităţii funcţiei, s-a transferat la APIA, pe un post remunerat mult, mult mai bine. Dovadă, din nou declaraţia de avere a soţului, din care reiese că venitul net încasat de Lăcrămioara Pătrăuceanu în 2018 a urcat la 64.109 lei, adică la o medie lunară de peste 5.300 de lei, şi asta în condiţiile în care a lucrat câteva luni în Prefectură pe un salariu mult mai mic. Şi nu avea să fie singurul beneficiu pe care soţia vicepreşedintelui PSD Botoşani avea să-l obţină prin transferul la APIA. În aproximativ un an de la pătrunderea în sistem, pe 3 iulie 2019, aceasta avea să devină director economic al instituţiei, de fapt un coordonator al acestui domeniu.
Postul de director APIA nu s-a ocupat prin concurs
Interesant este că postul a fost scos la concurs la sfârşitul anului trecut, dar nu s-a ocupat. „În decembrie, la sfârşitul lunii, postul a fost scos la concurs şi nu a fost ocupat. Au fost doi sau trei concurenţi, nu mai ţin exact minte, dar doi au fost sigur, şi nu s-a ocupat. Nu a fost niciunul din APIA, nici domnul Cîmpanu (n.r. – Bogdan Cîmpanu, cel care a ocupat interimar postul de director economic primele şase luni ale anului), nici doamna, care era venită nouă”, a declarat Elena Lăzăruc, director executiv interimar APIA. Acesteia nu i se pare o ascensiune fulminantă a colegei sale, pentru că „are un an de când este în APIA”. „Este economist, deci îşi cunoaşte partea de economie. A lucrat în acest an la Control, deci cunoaşte şi partea de Control. Nu sunt necesari 10-20 de ani să lucrezi în APIA”, a mai declarat directorul interimar al instituţiei.
Lăcrămioara Pătrăuceanu, propusă de colega de partid a soțului
Numirea pe funcţie a fost făcută de către directorul general al APIA, dar a venit la sugestia şi propunerea directorului APIA Botoşani, Elena Lăzăruc. „Aşa m-am gândit eu. N-are nicio legătură cu apartenenţa politică. Nu pot spune… Aş fi nu ştiu cum… Poate are, dar pur şi simplu… Putea fi numit oricare consilier superior, pentru că întrunea condiţiile legale de ocupare a postului. Asta este! Majoritatea în instituţie sunt consilieri superiori, pentru că sunt cu vechime”, a conchis Elena Lăzăruc.
Trebuie spus că şi Elena Lăzăruc este un vechi membru PSD şi face parte din gruparea senatorului Doina Federovici, la fel ca şi Constantin Neculai Pătrăuceanu. De Sânziene, organizaţia PSD Botoşani a sărbătorit Ziua Iei, iar în pozele făcute public de către biroul de comunicare al partidului, apare atât Constantin Pătrăuceanu, cât şi Elena Lăzăruc, alături de alţi politicieni social-democraţi din „aripa” aflată acum la putere în cadrul partidului de guvernământ.