spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTPesta porcină răspândită de inconştienţa sătenilor (video)

Pesta porcină răspândită de inconştienţa sătenilor (video)

Inconştienţa oamenilor a dus la extinderea pestei porcine africane la Hăneşti şi la porcul domestic.

La câteva zile de la apariţia focarului de pestă după găsirea unui mistreţ mort pe fondul de vânătoare administrat de omul de afaceri Dumitru Solomonescu, la sfârşitul săptămânii, s-a înregistrat şi un caz de mortalitate la un godac crescut la o stână de către un sătean din Hăneşti.

Cazul a pus pe jar autorităţile mai ales că doar cu o zi în urmă au fost în comună şi le-au prelucrat sătenilor normele elementare de biosecuritate pentru prevenirea apariţiei bolii la porcul domestic. Se pare însă că avertismentele reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), ai Direcţiei Agricole şi cei ai Prefecturii nu au fost luate în serios de toţi locuitorii. Este şi cazul unui sătean, care pe lângă gospodăria din jurul casei, mai deţine şi o stână în apropiere de locul în care a fost găsit mistreţul mort de pestă, dar care nici măcar nu apare în registrele autorităţilor sanitar-veterinare. Pe lângă alte animale, acesta avea şi o scroafă cu şapte purcei. Godacii au fost duşi la stână, iar doi dintre ei au pierit. Săteanul a anunţat medicul veterinar doar după moartea celui de al doilea purcel. Analizele au arătat că aceştia au fost ucişi de necruţătorul virus al pestei porcine africane. 

 

Molimă combătută cu amenzi

 

Autorităţile au fost nevoite acum să sacrifice toţi cei şapte purcei, dar şi scroafa. Mai mult, săteanul este anchetat şi, pe lângă faptul că nu va primi nicio despăgubire, riscă şi o amendă între 3.000 şi 6.000 de lei pentru încălcarea normelor de biosecuritate şi răspândirea bolilor.

Primarul comunei Hăneşti, Costel Matei (PNL), în cadrul şedinţei de Comitet Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB), a încercat să-i ia apărarea săteanului şi să-l scape de amendă. „Aceste sancţiuni ar trebui aplicate cu mai mult tact. De ce?… Dacă o să începem să amendăm pe unul şi pe altul şi o să-i spunem că nu o să fie despăgubit şi aşa mai departe, o să creăm o isterie generală şi o să înceapă toţi să-şi ucidă porcii, îi bagă în congelatoare şi o să-i scoată peste şase luni, peste trei luni, peste un an… Îi mai trimit într-o parte, într-alta şi nu vom mai avea niciun control”, a afirmat Costel Matei.

 

Despăgubiri doar pentru cei care respectă normele

 

El a fost contrat de reprezentanţii autorităţilor. „Toate măsurile stabilite prin planurile pe care noi le aprobăm în aceste şedinţe ale CLCB trebuie respectate. Atunci când se dovedeşte că o persoană fizică sau o persoană juridică nu respectă aceste reguli, instituţiile abilitate trebuie să aplice sancţiuni. Neapărat! Toţi fermierii care respectă condiţiile vor fi despăgubiţi, domnule primar”, a declarat prefectul Dan Şlincu.

La rândul său, directorul DSVSA, Minodora Vasiliu, a cerut populaţiei să crească porcii îngrădiţi şi să nu-i hrănească cu lături. „Nu se cresc porci în stâni şi la cantoane silvice, pentru că stânele sunt făcute pentru creşterea oilor, iar cantoanele silvice sunt locaţii de serviciu a pădurarului sau paznicului, care aparţin de ocoalele silvice… Celelalte exploataţii le despăgubim şi ne facem treaba aşa cum spune legea. Eu nu văd de ce să se creeze panică”, a declarat şeful DSVSA, care l-a abordat direct pe primar: „Ce vină au oamenii din Hăneşti, pentru că cineva are o exploataţie acasă şi a preferat să ia godacii şi să-i ducă la stână, când ştia foarte bine că stâna este pentru oi, nu pentru porci. Ce vină au ceilalţi?

 

Codul penal prevede chiar pedepse cu închisoarea

 

La rândul său, directorul adjunct al DSVSA, Ovidiu Airimiţoaie, a susţinut că prin acţiunile săteanului din Hăneşti, prin regulile pe care le-a încălcat, a favorizat răspândirea bolii: „Trebuie să fie şi un exemplu. Oameni buni, statul vă ajută, dar nu vă bateţi joc prin atitudinea dumneavoastră de eforturile făcute”.

Răspândirea bolilor la animale este sancţionată şi de Codul penal, prin art. 355, „Infracţiuni contra sănătăţii publice”: „Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă”.

În CLCB s-au votat din nou măsuri pentru combaterea bolii, care, dacă nu vor fi respectate, pot duce la sacrificarea în masă a porcilor domestici. „Nu vreau să creez panică, dacă mai apar mai multe focare în decurs de o săptămână sau două, vom aplica uciderea preventivă pentru a preveni extinderea virusului pestei porcine africane în teritoriu”, a conchis Minodora Vasiliu, subliniind că la Hăneşti au fost sacrificaţi opt porci domestici şi au fost găsiţi morţi doi mistreţi din cauza pestei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...