sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTAcuzaţii grave la adresa directorilor Modern Calor – "Au administrat această societate...

Acuzaţii grave la adresa directorilor Modern Calor – “Au administrat această societate cu rea credinţă” (video)

În debutul şedinţei de astăzi a Consiliului Municipal Botoşani, Tonel Dârzu, inginer la Modern Calor, a prezentat aleşilor locali o informare privind situaţia de la societatea de termoficare. „În ultimii cinci ani, domnul Sandu Florin şi domnişoara Agapie Denisia (director general, respectiv director economic – n.r.) au administrat această societate cu rea credinţă, împotriva intereselor salariaţilor şi în favoarea intereselor lor personale. Orice societate comercială are ca obiectiv crearea de profit. Dar actuala conducere de la Modern Calor a crescut aberant acest profit prin ţinerea angajaţilor cu salarii anormal şi nedrept de mici, afectând negativ atât prezentul, dar mai ales viitorul acestora prin diminuarea drastică a punctului de pensie. În toţi aceşti ani au refuzat sistematic şi categoric aducerea salariilor la nivelul decent, deşi aveau mari posibilităţi economico – financiare s-o facă”, a arătat Tonel Dârzu.

Acesta a dat exemple din ultimii ani vizând sumele încasate de directori şi salariile angajaţilor unităţii.

„Salariile angajaţilor au rămas la un nivel injust de scăzut, în timp ce remuneraţia directorilor a crescut injust de mult. Dar creşterea aberantă a profitului prin menţinerea foarte jos a nivelului salariilor a avut ca scop meschin punerea de sume enorme în buzunarele ale celor doi directori, sume provenind d ela participarea la profit. Astfel, pentru profitul net aferent anului 2015, s-a repartizat suma de 96.000 lei celor 215 salariaţi, adică 447 le/salariat şi 68.500 lei celor trei directori, adică 22.833 lei de director. Fiecare director a luat de 51 de ori mai mult decât fiecare salariat, deci un cuantum de 5.100%”, a mai spus Tonel Dârzu.

Acesta a mai explicat că situaţia s-a mai reglementat la finele anului 2018, când s-a decis ca directorilor să le revină suma de 7.800 de lei, iar salariaţilor 160.000 de lei (816 lei pe fiecare salariat).

„Cei doi directori au menţinut acest nivel indecent al salariilor profitând de faptul că suntem un colectiv cu o medie de vârstă înaintată – 51 de ani – şi majorităţii salariaţilor le este teamă să protesteze, deoarece, dacă şi-ar pierde locul de muncă, ar fi foarte dificil la această vârstă să se reangajeze undeva. Această politică salarială abuzivă va duce la deprofesionalizarea în scurt timp a societăţii prin ieşirea accelerată la pensie a celor care au condiţii minime de pensionare, prin plecarea celor tineri la alte societăţi comerciale unde se plăteşte decent şi prin refuzul altor persoane calificate de a se angaja la Modern Calor pe aceste salarii de mizerie”, a concluzionat Tonel Dârzu.

Intervenţia acestuia nu a avut niciun efect în rândul consilierilor municipali.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...