Din cauza ploilor din ultimele zile, pe strada Împărat Traian a cedat un zid de sprijin pe o porţiune de 50 de metri lungime. Odată cu zidul s-a surpat şi trotuarul din zonă. Pentru evitarea unor accidente, zona respectivă a fost delimitată cu bandă avertizoare. „Zidul de sprijin şi trotuarul au căzut în curtea unui cetăţean. Urmează să luăm măsuri pe situaţii de urgenţă. Încercăm să obţinem nişte fonduri de la Prefectură şi va trebui să refacem acest zid de sprijin şi trotuarul aferent”, a declarat Marian Murariu, viceprimar al municipiului. Edilul a adăugat că, cel mai probabil, zidul a cedat din cauză că nu avea o fundaţie corespunzătoare. „Zidul va trebui refăcut şi făcută o fundaţie bine încastrată în terenul bun de fundare. După ce se va face zidul de sprijin, vom reface şi trotuarul. Încercăm în cel mai scurt timp să executăm aceste lucrări”, a mai spus Marian Murariu.
Funcţionari din cadrul Direcţiei Edilitare şi Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urenţă inventariază în aceste zile pagubele produse de natura dezlănţuită. Multe probleme sunt pe străzile nemodernizate, unde apa pluvială a angrenat mare parte din pietrişul existent. Un exemplu în acest sens este şi strada Scurtă. „Cu câteva zile înainte a fost în zonă un utilaj şi a nivelat strada. După aceste ploi ne-am trezit cu mult pietriş în curte. Apa a săpat şi un canal, astfel că nu mai putem ieşi cu maşina in curte”, a declarat o botoşăneancă. Pe alte străzi nemodernizate au apărut gropi foarte mari. Cei care au case în acele zone s-au declarat nemulţumiţi şi aşteaptă ca municipalitatea să intervină de urgenţă.