A doua dintre Doamnele cu rol esențial în stabilirea și perpetuarea statutului Botoșanilor de târg al Doamnei este învăţata şi evlavioasa Elena Rareş, descendentă a neamului Brancovici, care a dat Serbiei mai mulţi despoţi, dar și a familiei imperiale bizantine a Comnenilor. Cele două ctitorii ale sale, care îşi înalţă turlele către cer, consacră practic noul statut al Botoşanilor, cel de târg al Doamnei. Tot Elena Rareş va reface şi micuţa bisericuţă de lângă târg, făcându-i probabil şi danii, dar şi întărindu-le pe cele vechi, astfel încât această ipostază a sa, de ctitor al acestui aşezământ, va fi menţionată documentar o sută şi ceva de ani mai târziu, când lăcaşul este pomenit sub numele de „mănăstirea Doamnii Ilenii” (document din 21 noiembrie 1672, dat de Maria, soţia lui Ştefan Petriceicu voievod, pentru satul Costeşti, al mănăstirii).
Am fi nedrepţi dacă nu am aminti-o în acest context şi pe doamna Ana, a lui Mihai Racoviţă voievod, cea care prin grija deosebită arătată mai vechilor ctitorii din târg şi din preajma acestuia a continuat o practică deja îndătinată. Astfel, doamna Ana a refăcut biserica „surpată, descoperită, pustie” a Sf. Nicolae de la Popăuţi şi „înzestrând-o şi cu argintării, alte lucruri besericeşti, au rădecat-o şi Înălţime Sa în mai înnaltă stare, puind-o în rândul mănăstirilor şi înzestrând-o cu moşie Tătăraşii”. La îndemnul aceleeaşi doamne, Mihai Racoviţă voievod, soţul său, va reface pe la 1724-1725 bisericile Uspeniei şi Sf. Gheorghe, va da un hrisov de apărare a mănăstirii Doamnei „de toate dările şi angheriile ce sânt pe alte mănăstiri şi lăcuitori” şi va întări călugărilor de acolo, la 14 februarie 1724, satul Costeşti, pe Teişoara şi jumătate dintr-un heleşteu din hotarul târgului.
Ajunşi la capătul demersului nostru şi pentru a răspunde întrebării formulate în chiar titlul acestuia, credem că momentul în care Botoşanii devin târg al Doamnei se petrece în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Înainte de aceasta, după cum am arătat mai sus, existând de mai mult timp, chiar de la începuturile statului moldovenesc, această practică a concederii unui apanaj unora dintre femeile din familia domnitoare, anumite teritorii ale Ţării Moldovei au fost acordate, în această formă, cneaghinelor voievodale, pe întreaga durată a vieţii lor.
Cum politica de alianţe matrimoniale a domnilor moldoveni a făcut ca multe dintre soţiile acestora să fie de origine polono – lituaniană şi de credinţă catolică, se ajunsese la un moment dat la o situaţie periculoasă pentru ţară, care putea aduce pierderea teritoriilor concedate ca apanaj în beneficiul statului polon. Sesizase acest aspect şi Petru Aron, dar opoziţia sa a fost minimă. Abia Ştefan cel Mare va schimba statutul acestui apanaj, impunând principiul „moştenirii” lui numai de către soţiile voievozilor în scaun.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Maria Voichița – detaliu din tabloul votiv
de la biserica Pătrăuți, ctitorită de Ștefan cel Mare în 1487
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Doamna Maria Voichița,
în centrul imaginii, în tabloul votiv de la
biserica Sf. Nicolae din Dorohoi, ctitorită în 1495
Petru Rareș și soția sa, Elena Rareș, fragment din
tabloul votiv de la mănăstirea Umor
