Două deraieri de tramvaie într-o săptămână. Cu această problemă se confruntă societatea de transport local din subordinea Consiliului Municipal Botoşani. După ce luni un tramvai a sărit de pe şine în capătul traseului 102, în această dimineaţă a deraiat un tramvai în intersecţia Sucevei – Calea Naţională, considerată cu risc de către oficialii care s-au întâlnit ieri la primărie pentru a analiza situaţia din trafic şi sesizările primite de la botoşăneni.
Revoltaţi de problemele apărute în sistemul de transport cu tramvaiul, mai mulţi botoşăneni au cerut scoaterea tramvaielor şi înlocuirea acestora cu autobuze. Oamenii aşteaptă măsuri urgente de la edili şi cer să scoată tramvaiele din circulaţie până nu se întâmplă o tragedie. Unul dintre botoşănenii nemulţumiţi a trimis o sesizare la Ministerul Afacerilor Interne, dar şi la Poliţia Rutieră.
La şedinţa de ieri la care au participat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, Victor Ivănescu, directorul Eltrans şi Victor Ciubotaru, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, s-a stabilit că zonele cu risc de accidente sunt strada Primăverii (în dreptul Parcului Curcubeului), strada Sucevei (benzinăria Petrom şi Carrefour), Calea Naţională (E.On, Bazar, Moldopan şi intersecţia cu calea ferată din Zona Industrială). În aceste zone, tramvaiele vor circula cu zece kilometri la oră. Mai mult, s-a decis ca în celelalte zone viteza tramvaielor să nu depăşească 30 de kilometri la oră, în condiţiile în care, până acum, viteza tramvaielor ajungea şi la 50 de kilometri la oră. „Conducerea Eltrans şi-a luat angajamentul ca până la sfârşitul acestei luni să monteze indicatoarele impuse de aceste restricţii şi să realizeze instruirea vatmanilor”, a spus Victor Ciubotaru.
Măsura înlocuirii tramvaielor nu poate fi luată de pe o zi pe alta. „Săptămâna viitoare vom urgenta discuţiile cu departamentele de specialitate din primărie privind o decizie care se referă la înlocuirea tramvaielor pe perioada de implementare a proiectului de reparare a infrastructurii, cu autobuze, pe liniile 101 şi 102. Pentru această decizie avem de modificat o serie de regulamente care privesc circulaţia în municipiul Botoşani, transportul public. Aceste regulamente vor intra în dezbatere publică şi vom căuta soluţia legală. Nu putem să oprim astăzi tramvaiele şi să venim cu o alternativă. Tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuzele, când se va putea. După ce punem în acord regulamentele şi operatorul are pregătită această soluţie care înseamnă leasing operaţional, leasing financiar şi poate aduce aceste autobuze, putem devansa oprirea tramvaielor, dar trebuie să avem puse la punct toate aceste detalii, care nu sunt simple”, a spus Cosmin Andrei.