Oficialii botoşăneni au luat primele măsuri după ce la începutul acestei săptămâni un tramvai a sărit de pe şine în capătul traseului 102. Evenimentul s-a produs la câteva zile după ce două tramvaie au deraiat în zona E.On. Pe reţelele de socializare există sute de reacţii ale celor care solicită scoaterea tramvaielor de pe trasee, pentru a fi evitată o tragedie. Una dintre persoanele nemulţumite s-a adresat Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar şi Poliţiei Rutiere, solicitând să fie luate măsuri urgente.
Astăzi, la Primăria Botoşani a avut loc o şedinţă la care au participat viceprimarul Cosmin Andrei, Victor Ivănescu, directorul Eltrans şi Victor Ciubotaru, şeful Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Botoşani.
„Am identificat nişte zone care prezintă risc de accident şi urmează ca administratorul drumului, împreună cu conducerea societăţii Eltrans, să dispună cât mai urgent remedierea acestor deficienţe. Tot în acest context, am impus şi restricţii de viteză pentru tramvaie, iar vatmanii vor fi instruiţi cu privire la aceste restricţii”, a declarat Victor Ciubotaru, după şedinţă.
Zonele cu risc de accidente sunt strada Primăverii (în dreptul Parcului Curcubeului), strada Sucevei (benzinăria Petrom şi Carrefour), Calea Naţională (E.On, Bazar, Moldopan şi intersecţia cu calea ferată din Zona Industrială). În aceste zone, tramvaiele vor circula cu zece kilometri la oră. Mai mult, s-a decis ca în celelalte zone viteza tramvaielor să nu depăşeacă 30 de kilometri la oră, în condiţiile în care, până acum, viteza tramvaielor ajungea şi la 50 de kilometri la oră. „Conducerea Eltrans şi-a luat angajamentul ca până la sfârşitul acestei luni să monteze indicatoarele impuse de aceste restricţii şi să realizeze instruirea vatmanilor”, a mai spus Victor Ciubotaru.
Poliţiştii rutieri vor monitoriza cele şapte zone cu risc, dar îi vor ţine „sub lupă” şi pe vatmani, pentru a se asigura că aceştia respectă regulile de circulaţie şi restricţiile de viteză impuse. „Sunt multe de spus. Partea de infrastructură este foarte veche, tramvaiele sunt şi ele vechi, însă conducerea Eltrans a dat asigurări că tramvaiele sunt întreţinute şi că se face tot ceea ce este posibil pentru menţinerea căii de rulare la parametri normali”, a concluzionat Victor Ciubotaru.
În urmă cu doi ani, societatea Eltrans a primit o amendă de 3.045 de lei de la Biroul Rutier Botoşani întrucât nu a asigurat starea de viabilitate a structurii de susţinere a şinelor de tramvai, iar gropile şi denivelările din trafic au pus în pericol siguranţa rutieră. În plus, societatea nu ar fi semnalizat cu indicatoare rutiere gropile din dale. Conducerea Eltrans a contestat sancţiunea în instanţă, sentinţa definitivă fiind pronunţată în luna mai a anului trecut.
Atât Judecătoria Botoşani cât şi Tribunalul au menţinut amenda, contestaţia Eltrans fiind considerată drept nefondată. Decizia magistraţilor a venit după ce Poliţia Rutieră a demonstrat cu imagini video dezastrul de pe anumite tronsoane. Sancţiunea a fost aplicată după ce mai mulţi botoşăneni au mers la poliţie şi s-au plâns că şi-au distrus jantele de la maşini în gropile de pe dalele şinelor de tramvai.
Tot poliţiştii rutieri i-au amendat pe vatmanii care foloseau telefoanele mobile, în timp ce erau pe traseu.